Stareţul Neonil, fiind totodată foarte iubitor de carte şi dorind să ajute la luminarea călugărilor şi a poporului, a zidit în oraşul Târgu Neamţ o şcoală publică cu patru săli de clasă pentru 200 de copii. A mai construit în satul Vânători (Neamţ) o altă şcoală publică cu două săli de clasă, înzestrându-le pe amândouă cu mobilierul necesar şi cu biblioteci renumite. În ambele şcoli, copiii învăţau gratuit, pe cheltuiala mănăstirii. Iar pentru călugări, a întemeiat în mănăstire o şcoală monahală în aripa de sud a incintei, încredinţând-o învăţatului arhimandrit Filaret Scriban. Aici se învăţau: Vechiul şi Noul Testament, Regulile vieţii monahale, Muzica psaltică, Tipicul, Gramatica, Istoria şi limbile greacă şi slavonă. 

Pentru a pune la îndemâna călugărilor învăţăturile Sfinţilor Părinţi, stareţul Neonil a îmbogăţit mult biblioteca Mănăstirii Neamţ cu tot felul de manuscrise şi cărţi patristice şi de cult, cum nu era altă bibliotecă în Moldova. Pe lângă cărţile care se citeau la chilii, stareţul a rânduit să se citească zilnic la biserică şi la trapeză din cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Cea mai mare operă culturală a stareţului Neonil a fost însă tipărirea de cărţi. Pentru a satisface setea de cunoaştere duhovnicească a tuturor şi pentru a înzestra bisericile şi mănăstirile cu cărţile necesare de cult, el a mărit mult tipografia mănăstirii şi a înlocuit vechile teascuri de lemn cu altele metalice. Activitatea tipografică era susţinută de peste 60 de călugări şi fraţi. Unii traduceau din limba greacă, iar alţii turnau litere, culegeau textul, făceau cerneluri naturale, lucrau la teascuri, corectau paginile tipărite, legau cărţi în piele de miel sau sculptau chenare şi ornamente, în lemn de măslin şi de păr.

Dragostea pentru Biserică şi neam a stareţului Neonil l-a îndemnat şi la alte opere de binefacere. Văzând lipsa în care se aflau unele schituri şi biserici din Moldova, trimitea peste tot cărţi de slujbă şi de învăţătură ortodoxă în mod gratuit. Milostenia şi râvna marelui stareţ au trecut până dincolo de hotarele Moldovei, cărţile tipărite în Mănăstirea Neamţ ajungând, atât în Ţara Românească şi Transilvania, cât şi în Muntele Athos, Basarabia şi Balcani. 

Îndată ce a auzit că sute de biserici din Ardeal sunt jefuite şi lipsite de cărţi de cult, a trimis de mai multe ori peste Carpaţi călugări cu cărţi încărcate în care cu boi, la Episcopul Andrei Şaguna. Astfel, milostenia şi bunătatea stareţului Neonil se făcuseră cunoscute tuturor.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 392-393)