pământ

Pandemia și nevoia omului de spiritualitate

Împotriva „depresiei de pandemie”, dar și a „pandemiei de depresie” ce va urma, Sfinții noștri Părinți ne recomandă să ne statornicim întru credință, să înmulțim rugăciunea, să ne inspirăm din modelele de adevărată credință, să ne întărim în nădejde, să ne fortificăm prin pocăință, privindu-le pe toate, precum ne îndemna Sfântul Ioan Scărarul, cu un surâs duhovnicesc. Nu un surâs de superioritate și trufie, ci în așteptarea ajutorului și a ușurării din partea lui Dumnezeu.

Cum vor învia cei morți la a Doua Venire a lui Hristos?

Prin voia Lui se vor deschide mormintele tuturor celor răposați din veac, marea se va învifora cumplit și va scoate nenumărații morți ascunși în ea.

Cum poate deveni cârtirea o obișnuință?

Uneori ne fură aghiuță și ne face să nu ne mulțumească nimic, în timp ce te poți bucura de toate duhovnicește cu doxologie, primind astfel binecuvântarea lui Dumnezeu.

(Video) „Pomenire ție, Ștefan cel Mare”, în interpretarea de excepție a maestrului Florin Piersic

Poezia „Pomenire ție, Ștefan cel Mare” de Dominic Stanca, în interpretarea de excepție a maestrului Florin Piersic. Pe 21 iunie 1992, la București, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea mai multor sfinți cinstiți în țara noastră, între care și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Ca urmare, la 2 iulie 1992 s-a plinit „sfânta datorie”, cum a numit-o Patriarhul Teoctist, așteptată de multe generații. La Mănăstirea Putna, Patriarhul Teoctist al României, înconjurat de 16 ierarhi, a proclamat canonizarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și a Cuviosului Daniil Sihastru. La slujbă au participat autorități de stat și o mare mulțime de credincioși din România, Basarabia, nordul Bucovinei.

Să nu-L uităm pe Ziditorul nostru nici măcar o clipă

Dumnezeu este pretutindenea, iar noi suntem totdeauna într-Însul, și nu în afara Lui, cum greșit cred unii. Nimic nu poate viețui în afara lui Dumnezeu. El este Atotțiitor, iar El de nimic nu este cuprins, „în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17, 28).

Nădejdea, legătura omului cu Dumnezeu

Ființa omenească slobodă s-a stricat, și pe aceasta o vrea Dumnezeu tămăduită iarăși din preaplinul iubirii, prin nădejde.

Moșii de vară și dorul de cei dragi

Se cunosc bine frumoasele tradiții ce însoțesc dumnezeieștile liturghii și dezlegările parastaselor la Moșii de vară, menite să ne ostoiască dorul de cei dragi plecați în veșnicie. Evlavioșii noștri strămoși au împământenit ca în această zi să se ofere de pomană bucate ori fructe de sezon așezate în străchini de lut, împodobite cu flori, mentă ori busuioc. Folosirea vaselor confecționate din argilă, se pare că are legătură cu vechea zicală a vârstnicilor care aveau conștiința că, după ce vor păși „dincolo”, trupurile lor se vor face „oale și ulcele”. Credeau, așadar, că moartea nu înseamnă o dispariție în van, nici o trecere în neființă, cum greșit se exprimă unii astăzi. Păstrau neclintita convingere că sufletul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat, iar trupul, în pământul din care a fost luat.

Părinții și nașii de botez sunt datori să învețe copilul să se roage

Rugăciunea este trebuincioasă tuturor oamenilor pentru mântuirea lor şi dobândirea fericirii vremelnice şi veşnice. Astfel, creştinii trebuie să înveţe a se ruga lui Dumnezeu din copilăria lor. Vai şi amar de părinţii şi naşii aceia care cresc pe fiii şi finii lor numai trupeşte, iar de viaţa lor sufletească nu se îngrijesc.

Părintele Patriarh Daniel: „Sufletul are o vedere duhovnicească. Se numește credință, o cunoaștere a lui Dumnezeu din lucrările Sale”

„Prin credință înțelegem că lumea a fost făcută de Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului. Prin credință simțim cum Dumnezeu lucrează în istorie. Și tot prin credință simțim cum Dumnezeu lucrează în viața omului”, a precizat duminică, 6 iunie, Patriarhul Daniel.

Când îi judecăm pe alții, luăm asupra noastră poveri străine

Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai cu el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).

Pagini