A sosit ceasul să se restabilească calea întreruptă a omului spre dumnezeire
Dacă pătrundem cu credință și smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Nașterii dumnezeiești a lui Hristos, atunci vom putea renaște și noi. Și aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voința noastră, de pâcla și întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru.
A sosit ceasul pe care omenirea Îl aștepta de veacuri, a venit vremea să se împlinească profețiile rostite de neamuri, nu doar de Israel, ci de întreaga lume, așa cum am văzut. A sosit timpul să răsară lumina lumii, ca să alunge bezna pricinuită de întunericul păcatului. A venit vremea, anunțată de clopotele Sărbătorii Crăciunului, să se vestească la marginile lumii că celor care ședeau în locul și în umbra morții, li s-a arătat lumină mare (Matei 4, 16). A sosit ceasul harului, ca să fie izbăvită lumea de legătura morții, să se deschidă cerurile și să fie una cu pământul, să se restabilească calea întreruptă a omului spre dumnezeire. A venit ora ca oamenii să-I întoarcă lui Dumnezeu darurile oferite de El: voința, cugetarea, libertatea, ca și magii care făcuseră acea călătorie dumnezeiască, istorică, pentru ca să-I dăruiască ceea ce aveau mai de preț, mai întâi inima lor. Aceasta, inima lor a mers înainte, și au urmat-o toate celelalte. Așadar, a venit plinirea vremii pentru toate acestea (Galateni 4, 4).
Nașterea lui Hristos este fundamentul, începutul mântuirii noastre, fără aceasta n-am fi dobândit mântuire. Între aceste limite trebuie s-o percepem, ca adâncime și lărgime nețărmurită. Să simțim profund ce înseamnă faptul că Dumnezeu Cel necuprins devine unul dintre noi, Se naște pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc. Negrăit este pogorământul Lui, iubirea și întregul eveniment al Nașterii Dumnezeiești. Toate sunt o Taină.
Dacă pătrundem cu credință și smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Nașterii dumnezeiești a lui Hristos, atunci vom putea renaște și noi. Și aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voința noastră, de pâcla și întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru. Numai atunci când, însetați fiind, căutăm să aflăm drumul întoarcerii, calea de unde am venit, din Rai, ca să ne găsim arhetipurile noastre, chipul nostru cel dumnezeiesc, cu care ne-a plăsmuit Hristos Cel născut.
(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 30-31)
Maica Domnului, vasul care a purtat Mirul Cel nedeșertat
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro