Sfinți Părinți

Ieromonahul Amfilohie, primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi

Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra-Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Să păzim poruncile lui Dumnezeu şi, cu dânsele, sufletele noastre! (Sfântul Paisie de la Neamţ)

Spunea unul dintre ucenicii săi: „Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască, şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”.

Sfântul Paisie de la Neamţ aducea mângâiere după nevoia sufletească a fiecăruia

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că avea atât de mare dar de a convinge, încât şi pe cel mai trist îl putea mângâia şi linişti cu cuvintele sale, şi pe cel descurajat îl putea îmbărbăta şi întări. Iar unde trebuia, mustra, ruga, îndepărta, îndelung răbda şi când nu izbutea, alunga de la sine.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – o minune din timpul vieții

Iată cum la rugăciunea Sfântului Ioan Iacob muntele s-a cutremurat și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze și să tulbure liniștea Sfinților Săi. 

Cărţile sfinte – povăţuitoarele Monahului Damian Ţâru

„Rugăciunea şi citirea sunt singura mea mângâiere. Uneori mă apuc seara de citit şi când mă adâncesc în citire, uit să mai mănânc şi să mă mai culc. Deodată mă întreb: de ce nu mai luminează lampa? Când privesc pe fereastră, observ că răsare soarele.”

Sfânta Împărtăşanie este foc ce arde pe cei nevrednici! (Protosinghelul Vichentie Mălău)

Astăzi mulţi caută duhovnici dintre cei mai lesne iertători şi încă îi roagă să nu le dea canon mult. Ba încă ar mai cere graţiere definitiv. Unii nu uită să ceară imediat şi voie de împărtăşanie, indiferent de greutatea păcatelor. Aceasta, ca să-i creadă lumea vrednici. O, ce nebunie fără leac! 

Duhovnicia este un mare dar al lui Dumnezeu – Protosinghelul Ioil Gheorghiu

Ca începător al obştii, stareţul trebuie să fie un exemplu viu pentru ceilalţi. Nici prea aspru, nici prea iertător, nici prea legat de cele pământeşti, nici nepăsător; ci să împace, după Sfânta Evanghelie, pe Marta cu Maria. Călugării sunt datori să se roage permanent pentru stareţul lor, ca să-l lumineze Dumnezeu şi atunci toate vor fi bune şi în pace.

Ascetul care a fugit în pustie pentru a nu deveni stareț și mitropolit ‒ Ieroschimonahul Neofit Eliade

„Neofit Eliade, bărbat erudit, elenist, mare ieroschimonah, pustnic, ascet mare la Schitul Pocrov, fost igumen Mănăstirii Secu între anii 1870-1886. A fost capabil, a dat sfat pentru a să face spitalul, şcoala şi spiţeria (farmacia) la Târgu Neamţ, bolniţele din mănăstire şi altele au făcut. Cine n-a văzut pe acest părinte Neofit în rugăciunile lui, acela n-a văzut sfinţenia întrupată. A murit la 3 februarie 1886, în Mănăstirea Neamţ, unde se retrăsese din igumenia Mănăstirii Secu.”

Cărţi rânduite să fie date în dar – toată averea Mitropolitului Grigorie Dascălul

„Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel Care ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul.”

Mitropolitul Grigorie Dascălul – o viaţă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi

Acest înţelept mitropolit îi întrecea pe toţi din vremea sa cu râvna şi cunoaşterea Sfinţilor Părinţi. Pătrundea şi stăpânea cu multă pricepere învăţătura ortodoxă a dogmelor şi a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea „teologul Grigorie, înalt în ştiinţe şi în înţelepciune, adânc în noimă şi smerit cugetător în isprăvi şi în lucrare”. Iar dregătorii ţării şi poporul îl numeau „Mitropolitul Grigorie Dascălul”, precum se numeşte până astăzi.

Pagini