Sfinți Părinți

Monahul Damian Guţea – postul hrănește în noi dragostea de Dumnezeu

Postul creşte în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu. Iar când eşti cu stomacul plin, nu mai ai îndrăzneală şi nu poţi să te rogi. Lăcomia pântecelui răceşte credinţa şi împietreşte inima. Mai ales vinul. Este mai bine să mănânci carne, decât să bei vin. Vinul aprinde trupul spre desfrânare şi întunecă cel mai mult mintea.

Mitropolitul Teofan I a format cea mai vestită şcoală de pictură în tehnica al fresco

Acest mitropolit a format în Moldova, la Mitropolia din Suceava, cea mai vestită şcoală de pictori în frescă, printre care străluceau meşterul Dragoş Coman şi zugravul Toma din Suceava. Tot la îndemnul lui, voievodul Petru Rareş a zidit din nou şi a reînnoit mai multe biserici şi mănăstiri, ca: Mănăstirea Humor (1530), Mănăstirea Moldoviţa (1532), Catedrala Episcopiei din Roman (1542), biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava (1535), Mănăstirea Probota (1527), Mănăstirea Bistriţa (1541-1546) şi altele. De asemenea, a rânduit stareţi din cei mai aleşi în mănăstiri şi a dezvoltat şcolile de copişti şi caligrafi de la Putna, Neamţ, Bistriţa, Probota şi Moldoviţa.

Râvna duhovnicească a Monahiei Elisabeta Vlahuţă de la Mănăstirea Agapia

În anul 1880 a primit schima monahală şi s-a smerit pe sine în nevoinţa călugărească aproape cincizeci de ani. Şi era maica Elisabeta foarte râvnitoare la cele duhovniceşti, iubitoare de biserică şi primitoare de străini. Cu mâinile lucra asemenea Martei, iar cu mintea mereu se ruga împreună cu Maria. Avea încă în chilia ei cinci fiice duhovniceşti, pe care le-a crescut de mici în dragoste de Dumnezeu, ca o adevărată mamă, mereu hrănindu-le din cuvintele Sfinţilor Părinţi.

Protosinghelul Vichentie Mălău, neobosit în cinstirea Sfinţilor Părinţi

După Utrenie, părintele Vichentie se oprea în mijlocul bisericii şi întreba: „Ce sfânt avem astăzi? Aţi citit viaţa sfântului de astăzi? Uite, aşa posteau şi se rugau sfinţii de demult, uite, aşa răbdau mucenicii! Iar noi, părinţilor, mâncăm şi dormim!”

Arhimandritul Cleopa Ilie – o viaţă sfântă, de adâncă smerenie

„Întotdeauna mi-am rănit ştiinţa gândului, învăţând pe alţii cele ce eu n-am lucrat. Îmi aduc aminte câteodată de marii nevoitori care au trăit mai demult în această mănăstire, care dormeau în sicrie şi se sileau la plângere şi lacrimi, dar eu stau ca o stâncă cu totul în nesimţire. Orice vorbesc pentru îndreptarea altora mă mustră mai mult pe mine decât pe ei, că nu fac cele ce zic, şi zilele se scurtează şi vremea sfârşitului nemerniciei mele pe acest pământ se apropie.”

„Poruncile” Cuviosului Arhimandrit Gheorghe pentru mântuirea călugărilor

De se vor întrarma călugării cu aceste patru arme, adică, întâi să facă toate cu binecuvântare; apoi să se spovedească adesea; apoi să ţină măsura dreptei socoteli şi să aibă smerita înţelepciune, atunci vor putea omorî toate patimile limbii, ale inimii şi ale simţurilor, făcându-se de-a pururea vrednici împărtăşirii dumnezeieştilor Taine.

Sfânta Împărtăşanie este foc ce arde pe cei nevrednici! (Protosinghelul Vichentie Mălău)

Astăzi mulţi caută duhovnici dintre cei mai lesne iertători şi încă îi roagă să nu le dea canon mult. Ba încă ar mai cere graţiere definitiv. Unii nu uită să ceară imediat şi voie de împărtăşanie, indiferent de greutatea păcatelor. Aceasta, ca să-i creadă lumea vrednici. O, ce nebunie fără leac! 

Să păzim poruncile lui Dumnezeu şi, cu dânsele, sufletele noastre! (Sfântul Paisie de la Neamţ)

Spunea unul dintre ucenicii săi: „Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască, şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”.

Sfântul Paisie de la Neamţ aducea mângâiere după nevoia sufletească a fiecăruia

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că avea atât de mare dar de a convinge, încât şi pe cel mai trist îl putea mângâia şi linişti cu cuvintele sale, şi pe cel descurajat îl putea îmbărbăta şi întări. Iar unde trebuia, mustra, ruga, îndepărta, îndelung răbda şi când nu izbutea, alunga de la sine.

Sfântul Paisie de la Neamţ – „Chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare”

„Artă numesc Sfinţii Părinţi această dumnezeiască rugăciune, pentru că precum arta nu o pot învăţa oamenii singuri, fără un dascăl, aşa nu este cu putinţă deprinderea rugăciunii lui Iisus, fără un iscusit povăţuitor.”

Pagini