Sfinți Părinți

(Video) Înaltpreasfințitul Teofan: „Cunoașterea lui Dumnezeu și a relației adevărate cu semenii și cu creația ne ridică spre înălțimea Împărăției Cerurilor”

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Duminica a 7-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Catedrala Mitropolitană din Iași

Protosinghelul Calinic Caravan – prin rugăciune a biruit toate greutățile vieții

„Cele mai mari bucurii mi-au dat, în mănăstire, viaţa de linişte şi rugăciunea stăruitoare. Dorinţa mea cea mai mare a fost să deprind rugăciunea inimii. Dar pe aceasta numai darul lui Dumnezeu o dă. De când am gustat dulceaţa rugăciunii lui Iisus, n-am mai lăsat-o. Prin rugăciune am biruit toate greutăţile vieţii.”

Arhimandritul Cleopa Ilie – o viaţă sfântă, de adâncă smerenie

„Întotdeauna mi-am rănit ştiinţa gândului, învăţând pe alţii cele ce eu n-am lucrat. Îmi aduc aminte câteodată de marii nevoitori care au trăit mai demult în această mănăstire, care dormeau în sicrie şi se sileau la plângere şi lacrimi, dar eu stau ca o stâncă cu totul în nesimţire. Orice vorbesc pentru îndreptarea altora mă mustră mai mult pe mine decât pe ei, că nu fac cele ce zic, şi zilele se scurtează şi vremea sfârşitului nemerniciei mele pe acest pământ se apropie.”

Sfaturi pentru cei care doresc viață de mănăstire

Într-un manuscris vechi, Sfinţii Părinţi recomandau douăsprezece porunci fraţilor şi călugărilor din mănăstiri pentru a se mântui. Rugăciunea permanentă, postul, spovedania, Sfânta Împărtăşanie, smerenia, citirea cărţilor sfinte, ascultarea necondiţionată şi răbdarea sunt cele mai importante fapte bune care îi ajută pe frații de mănăstire să urce spre Hristos. Însă exemplul personal al stareţului şi al duhovnicilor îi îndeamnă cel mai mult să se lupte şi să-i ajungă din urmă.

Protosinghelul Antim Găină avea ucenici puţini, dar sporiţi duhovniceşte

Ca duhovnic, părintele Antim primea la spovedanie numai pe cei care doreau cu adevărat să se mântuiască. Era foarte atent la gânduri şi cerea fiilor săi duhovniceşti să iubească mai ales tăcerea, ascultarea şi rugăciunea lui Iisus. Pentru aceasta, ucenicii săi erau puţini la număr, dar cu aşezarea cea din afară şi cu lucrarea cea dinlăuntru erau mai sporiţi ca ceilalţi.

Cărţile sfinte – povăţuitoarele Monahului Damian Ţâru

„Rugăciunea şi citirea sunt singura mea mângâiere. Uneori mă apuc seara de citit şi când mă adâncesc în citire, uit să mai mănânc şi să mă mai culc. Deodată mă întreb: de ce nu mai luminează lampa? Când privesc pe fereastră, observ că răsare soarele.”

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, iniţiatorul unui curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc

Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reuşit să îmbine atât de armonios în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos, cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat şi aşezat, îşi ducea viaţa duhovnicească fără întrerupere încă din secolul IV.

Din învăţăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

„Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.”

„Pe femeie o face plăcută şi dorită nu frumuseţea trupului, ci virtutea sufletului”

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că „pe femeie o face plăcută şi dorită nu frumuseţea trupului, ci virtutea sufletului, nu sulimanurile şi fardurile, nici aurul şi hainele cele scumpe, ci cuminţenia, bunătatea şi frica tainică de Dumnezeu”.

Episcopul Pahomie al Romanului, mare lucrător al rugăciunii lui Iisus şi ales povăţuitor de suflete

Luând jugul lui Hristos, monahul Pahomie s-a silit întru toate să urmeze sfatul marilor duhovnici din Mănăstirea Neamţ, încât în puţini ani a ajuns la măsura dascălilor săi. Apoi, învrednicindu-se de darul preoţiei şi ajungând duhovnic vestit, a fost ales stareţ al marii lavre.

Pagini