Cuviosul Agaton Sihastrul din Munţii Buzăului (secolul XIV)

Acest vestit sihastru s-a nevoit în Munţii Buzăului în prima jumătate a secolului XIV. Mai întâi s-a ostenit într-o peşteră sub muntele lui Martirie, aparţinând de sihăstria Fundătura. Apoi, ajungând sihastru iscusit în lupta cea duhovnicească şi dascăl al vieţii pustniceşti, s-a învrednicit de darul preoţiei, adunând mai mulţi ucenici în jurul său, căci cuviosul era povăţuitor de suflete şi părinte duhovnicesc pentru mulţi, hrănindu-i cu alese cuvinte din Sfânta Scriptură. Cunoştea încă şi operele Sfinţilor Părinţi şi biruia cu multă pricepere ispitele vrăjmaşului diavol.

În a doua jumătate a secolului XIV, Cuviosul Agaton s-a stabilit cu câţiva ucenici pe culmea muntoasă numită Crucea Spătarului, cale de o jumătate de ceas de Sihăstria Fundătura. Aici şi-a săpat cu mâinile sale o mică biserică în stâncă, cu hramul Sfântul Ioan Hrisostom, pentru care avea mare evlavie. Alături de biserică, cuviosul şi-a făcut o mică chilie, unde se nevoia ziua şi noaptea în post şi rugăciune. Ucenicii săi, în număr de 12, după tradiţia isihastă din partea locului, şi-au săpat şi ei chilii în piatră pe acelaşi munte, în preajma Cuviosului Agaton.

Aceasta este sihăstria lui Agaton, numărată printre primele sihăstrii cunoscute în Munţii Buzăului şi una dintre cele mai alese. Aici s-au nevoit timp de trei secole peste o sută de sihaştri purtători de Hristos, dintre care mulţi au ajuns la măsura sfinţeniei. Între aceştia, însă, a strălucit Cuviosul Agaton, ca o făclie aprinsă pe vârful muntelui, devenind vas al Duhului Sfânt şi părinte cu mulţi fii duhovniceşti. Iar nevoinţa sa şi a ucenicilor săi era aceasta: noaptea se adunau în biserică şi cântau slujba Utreniei, ziua se nevoiau în chilii cu postul, cu metaniile şi cu citirea Psaltirii, iar seara se adunau la trapeză, mâncând la aceeaşi masă comună, făcută dintr-un trunchi de copac, cu 12 locuri. Mâncarea era şi ea pustnicească: pesmeţi de pâine şi legume fierte, fără untdelemn. În sărbători, Cuviosul Agaton săvârşea Sfânta Liturghie şi împărtăşea pe toţi cu Trupul şi Sângele Domnului.

La începutul secolului XVI, domnul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab (1512-1521), auzind de sihăstria lui Agaton, a făcut unele danii şi a mărit biserica din peşteră, cum scrie în pomelnicul săpat pe peretele altarului, care se păstrează până astăzi.

Vestea despre nevoinţa ieroschimonahului Agaton ajunsese până la evlaviosul domn Neagoe Basarab, el însuşi fiind cunoscător al vieţii isihaste din Ţara Românească şi susţinător al cuvioşilor sihaştri. Neagoe împreună cu episcopul de atunci al Buzăului şi cu o oarecare monahie Teodora au făcut unele danii Sihăstriei lui Agaton, fapt pentru care au fost scrişi în pomelnicul bisericii, săpat în peretele altarului de ambele părţi ale ferestrei de est. Pomelnicul se păstrează destul de bine şi astăzi. Ulterior au fost adăugaţi şi alţi voievozi care au miluit pe călugării din Sihăstria lui Agaton, ca: Moise, Vlad, Vintilă şi soţia lui, Rada.

În anul 1524, Schitul lui Agaton este menţionat într-o hotarnică dată de la Afumaţi. În a doua jumătate a secolului, înmulţindu-se numărul sihaştrilor mai mult de 12, Sihăstria lui Agaton devine mănăstire cu rânduială de chinovie. Un hrisov din anul 1587 aminteşte pentru prima dată de „mănăstirea lui Agaton”. La începutul secolului XVII, mănăstirea ajunge în paragină. În anul 1733 este reînnoită de alţi ctitori, după care mai dăinuie puţin şi apoi este definitiv părăsită.

Astăzi se mai păstrează doar o parte din biserica de piatră, în care se vede absida altarului, nişele pentru proscomidie şi diaconicon, pomelnicul ctitoricesc încrustat în perete, o fereastră şi câteva urme ale naosului şi chiliei marelui sihastru.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 85-86)