viața duhovnicească

Sfântul Paisie de la Neamţ – sfaturi pentru creşterea vieţii duhovniceşti

Odată a venit la stareţ un frate şi i-a spus: „Părinte, sunt tare luptat de gânduri!”. Iar stareţul i-a răspuns, zâmbind: „De ce sunteţi voi aşa de copilăroşi? Faceţi şi voi cum fac eu. Eu toată ziua vorbesc cu voi; cu unii plâng, cu alţii mă bucur. Iar după ce plecaţi toţi din chilie, odată cu voi alung de la mine toate gândurile. Apoi iau în mâini o carte şi nu mai aud nimic. Parcă aş fi în pustiul Iordanului!”.

Copilul – sinteza celor doi părinți

Un copil va fi sau nu va fi credincios şi în raport de credinţa mamei sale. Un mare procent din credinţa mamei se transmite copilului când este încă în pântecele mamei sale. Responsabilitatea revine direct mamei, dar indirect și tatălui cu care femeia convieţuieşte.

Arhimandritul Dometie Manolache – sufletul Mănăstirii Râmeţ

Zilnic era înconjurat de călugări şi mireni, de sănătoşi şi de bolnavi, de tot felul de oameni care doreau să-l vadă şi să-i vorbească. Iar el cu mare dragoste se jertfea pentru fiecare, mângâind, odihnind şi hrănind pe toţi. Apoi împărţea tuturor cu bunăvoinţă ultima bucată de pâine, ultimul loc de dormit, ultima cămaşă din chilie. 

Smerenia, temelia fericitei vieți duhovnicești

Dacă vrem să dobândim duhul păcii, prin care să ajutăm miilor de credincioși din jurul nostru să se mântuiască, se cuvine să începem a duce o viață duhovnicească, așezând ca temelie a sa, smerenia.

Cuviosul Iacob cel Vrednic, primul egumen al Mănăstirii Slatina

Ieromonahul Iacob a împodobit biserica cu alese odoare voievodale, a zidit din temelie chilii pentru călugări şi a înzestrat mănăstirea cu numeroase danii, situând astfel ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu în rândul celor mai renumite ctitorii voievodale din Moldova. 

Îndemnurile Sfântului Antonie cel Mare pentru o viață simplă, aproape de Dumnezeu

Să nu ne încredem în propria dreptate, să nu ne neliniştim de trecut, să ne păzim gura şi stomacul. Să avem responsabilitatea propriului comportament şi să ne aşteptăm să fim ispitiţi cu sălbăticie, până la ultima noastră suflare.

Protosinghelul Ioil Gheorghiu – Biserica este corabia mântuirii noastre

Precum omul fără inimă moare, tot aşa călugării şi credincioşii, fără biserică, fără participarea la sfintele slujbe mor, se răcesc în credinţă şi sunt robiţi de patimi. Eu, cât puteam, niciodată nu lipseam de la biserică, ziua şi noaptea. Mergeam pe drumuri pentru folosul mănăstirii, mai ales ca stareţ, dar unde ajungeam sau când mă întorceam, întâi intram în biserică să ascult slujba, apoi mă duceam la chilie. Şi mi-a ajutat întotdeauna Dumnezeu!

Oricâte piedici am întâlni în calea noastră, să nu ne clătinăm

Păşind pe drumul vieţii lăuntrice şi contemplative, nu trebuie să ne relaxăm şi s-o părăsim. În această stare de relaxare e posibil să ne târască cei ce sunt lipiţi de cele exterioare şi palpabile. Aceştia rănesc cu părerile lor potrivnice cea mai sensibilă coardă a inimii noastre şi se străduiesc pe toate căile să ne abată de la viaţa lăuntrică, înălţând obstacole. 

Moartea – „nu este sfârşitul, ci începutul, nu este dispariţie, ci descoperire”

„Să nu voiţi să mor”...  găsind o cale prin care să mă feriţi de mucenicia pregătită mie! „Să nu mă împiedicaţi să trăiesc”... împiedicându-mă de la a pătimi mucenicia! În comparaţie cu obişnuitele noastre moduri de a vorbi, viaţa şi moartea sunt aici inversate.

„Când am intrat prima dată într-o biserică ortodoxă, am fost sigur că voi deveni ortodox” – interviu cu Părintele Sergio Ernesto Mainoldi

„În Ortodoxie nu există trecut sau modernitate, ci manifestarea darurilor Duhului Sfânt.”

Pagini