viața duhovnicească

Fără de încercări și poticniri, ziua ne-ar fi pierdută – la fel și mântuirea

Singura catastrofă este abaterea de la Dumnezeu; singurul remediu la toate este acela de a ne întoarce la El.

Instituția duhovniciei de-a lungul istoriei

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Dacă nu lucrăm virtuțile în viața noastră, inima ni se împietrește

Ajunge numai să vrem să punem în valoare posibilităţile ce ni le-a dăruit Dumnezeu, ca să ajungem în Rai lângă El, şi astfel să Se bucure şi El, şi să ne bucurăm şi noi, ca fii ai Lui.

Îndoiala – un paralizant al credinței și al acțiunilor noastre

Dacă nu-L chemăm pe Mântuitorul Iisus Hristos în ajutorul nostru şi dacă nu avem totuşi un fir de certitudine duhovnicească în noi că Dumnezeu ne va ajuta, nu putem face nimic.

Să ne rugăm mai mult și să nu neglijăm puterea postului ‒ Părintele Ioil Gheorghiu

Oamenii în ziua de azi nu se mai pot ruga cu răbdare şi stăruinţă, pentru că zice o cântare bisericească: „grija vieţii m-a scos afară din rai”. Ne-am amăgit cu grijile cele trecătoare şi cu lăcomia de a aduna mult, de a mânca mult, de a trăi după trup şi nu mai avem răbdare la rugăciune, pentru că ni s-au stins duhul şi căldura inimii şi suntem foarte risipiţi şi împrăştiaţi cu mintea la cele pământeşti. Apoi nu ne mai rugăm cu stăruinţă şi cu lacrimi, pentru că uităm de ceasul morţii şi al judecăţii.

Viaţa duhovnicească din Mănăstirea Neamţ sub stăreţia Sfântului Paisie

„Prin chilii unii scriau cărţi, alţii împleteau, alţii torceau lână, alţii coseau camilafce şi potcapuri, făceau metanii, ţeseau stofe pentru rase şi mantii, făceau cruci şi linguri sau se ocupau cu alte lucruri manuale. Toţi erau sub supravegherea duhovnicilor, la care-şi mărturiseau păcatele şi gândurile de două ori pe zi: dimineaţa spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct.”

Despre desăvârșirea morală a celor ce liturghisesc Tainele

Tainele se săvârșesc cu harul și cu lucrarea Duhului Sfânt, preotul lucrând ca un organ al Bisericii, și sfințesc pe cei ce se împărtășesc cu ele. Desăvârșirea și sfințirea Tainelor ca fiind de sine stătătoare sunt independente nu numai de Preotul care lucrează în Taină, ci sunt independente și de desăvârșirea morală sau în credință a celui ce primește Taina.

Mătușa Casandra, veterana satului Brătuleni

După ce se trag clopotele de slujbă, dimineața, pe un drum din capătul satului Brătuleni, poți zări venind ușor o măicuță bătrână, micuță de statură. După mersul ei ai spune că e Sfânta Vineri din vechile noastre povești. Se îndreaptă către biserică și poartă pe chip o năzuință tainică. Majoritatea oamenilor din sat o numesc „Mătușa Casandra – veterana satului”, iar alții îi spun chiar „Măicuța Casandra”. Acest lucru îl arată vârsta ei înaintată laolaltă cu smerenia, devotamentul și credința, cu povestea timpurilor grele prin care a trecut. Este cu totul și cu totul impresionantă prin legătura ce o poartă cu Divinitatea.

Cuviosul Chiriac Schimonahul, printre primii dascăli ai şcolii de grămătici şi caligrafi de la Mănăstirea Putna

În anul 1470, ducându-se la Mănăstirea Putna cu egumenul Ioasaf, Cuviosul Chiriac a luat poruncă de la domnul Moldovei să scrie pentru ctitoria sa Cuvântările Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care le termină în câteva luni. Cartea se păstrează până astăzi la Mănăstirea Putna.

Arhimandritul Gherman Ionescu ‒ cât de grele sunt responsabilitatea și mântuirea preoților

În anul 1881, arhimandritul Gherman se duce ca duhovnic la Mănăstirea Agapia. În testamentul său, printre altele, dă ucenicilor săi aceste frumoase cuvinte de învăţătură: „Să ne ferească de lenevie şi nebăgare de seamă înfricoşatele cuvinte ale dumnezeiescului Gură de Aur, că zice la datoriile preoţilor: «Mi se pare că din cei hirotoniţi puţini se vor mântui».”

Pagini