Calomnia, arma defensivă a inferiorității

Doar harul și acoperământul iubirii dumnezeiești pot să ducă această povară a nedreptei calomnii. Cre­dinciosul să-L aibă ca pildă pe Domnul nostru, Care i-a iertat pe calomniatorii cei îndrăciți.

Calomnia este cel mai groaznic spectru al urii și răutățiicea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorității. Pentru că nu poate să-și acopere propria goli­ciune și meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți.

Întrucât este o uneltire mincinoasă și vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimește. Cu dreptate prorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: „Izbăvește-mă de clevetirea oa­menilor, și voi păzi poruncile Tale” (Psalmul 118, 134). Vrăjmașul diavol cunoaște chinul și durerea pe care le provoacă această răutate și o folosește împotriva celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar și împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor.

Cât privește răutatea și viclenia, calomnia (clevetirea) deține primul loc în catalogul răutății. Ține însă primul loc și în catalogul demnității și al vieții îmbunătățite. Căci folosul pe care îl pricinuiește întrece răsplata pentru atotcuprinzătoarea iubire de osteneală.

Doar harul și acoperământul iubirii dumnezeiești pot să ducă această povară a nedreptei calomnii. Cre­dinciosul să-L aibă ca pildă pe Domnul nostru, Care i-a iertat pe calomniatorii cei îndrăciți. „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Toți cei care au ridicat această cruce foarte grea au câștigat și „fericirea” pe măsură: „Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea” (Matei 5, 11).

În calitate de purtători și următori ai iubirii, primim și îndurăm această plagă diavolească, avându-L pe Domnul drept pildă; și învățăm că „plata noastră multă este în ceruri” (Matei 5, 12).

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la AthosEditura Doxologia, Iași, 2012, p. 43-44)

De la același autor

Ultimele din categorie