Călugărie sau căsătorie?

Nu se pleacă la mănăstire numai dintr-o înaltă rațiune, ci dintr-o chemare, adică o „nebunie” pentru Hristos. Drumul la mănăstire e o intrare în Cer. O ieșire din lume; căci de aceea se spune „cin îngeresc”, și asemenea cu îngerii trebuie să asculți.

Vorbind despre tânărul creștin, orice tânăr creștin își pune problema găsirii unui drum în viață și se gândește și la varianta călugăriei și la cea a căsătoriei. Cum poți ști care e chemarea?

Asta e o întrebare pe care o puneți foarte ușor și o repetați mereu. Nu poți ști care e chemarea, decât ce gusturi și ce porniri ai tu.

Mai întâi de toate, drumul spre mănăstire e cel mai mare posibil. Cuvintele Scripturii, care îndeamnă spre mănăstire, se află în vârful ei: „Vrei să fii desăvârșit?... Cine nu mă iubește pe Mine..., cine nu Mă urmează..., cine nu lasă tot pentru Mine...”

Nu se pleacă la mănăstire numai dintr-o înaltă rațiune, ci dintr-o chemare, adică o „nebunie” pentru Hristos. Atunci când „înnebunești” pentru Hristos, nu mai stai de vorbă cu nimeni, în legătură cu „stau sau nu stau”, ci „Plec!”.

Deci, plecarea la mănăstire e o „nebunie” pentru Hristos, fără nici un fel de discuție. (...)

Și nu te duci la mănăstire ca să găsești mănăstire, ci ca să faci tu mănăstire, prin comportarea ta, prin tăierea voii, prin ascultări, care sunt de o mare frumusețe.

Poate nu înțelegeți lucrurile acestea, pentru că sunteți în laicitate. Drumul la mănăstire e o intrare în Cer. O ieșire din lume; căci de aceea se spune „cin îngeresc”, și asemenea cu îngerii trebuie să asculți.

Trebuie să știți că există două posibilități: ori te duci, ori nu te duci. Ca să rămâi în lume, duci viața de care am mai vorbit: cum să fiu eu creștin. (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, vol. III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 125-126)

De la același autor

Ultimele din categorie