Când dorește să-L imite, Dumnezeu vine către om - ca să-l îndumnezeiască

Iată cum Iisus îi îndeamnă pe ai Săi: Dacă vrea cineva să-Mi slujească, să-Mi urmeze Mie și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Imitarea desăvârșită a lui Hristos din partea oamenilor nu este cu putință să se înfăptuiască. Există totuși posibilitatea ca omenește să se realizeze și are loc în cei care pot să spună cu îndrăznire: „Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Numai aceia primesc putere să-L imite pe El și să înfăptuiască toate poruncile Lui”, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Capacitatea de a imita este caracteristică firii omenești și dreptar în legea influențării. În toată istoria transpare influența învățătorilor și, în general, a diferiților transmițători ai cunoștințelor asupra ucenicilor și admiratorilor lor, până acolo încât fiecare să considere că aceste influențe sunt o lege firească. Ne referim aici la legea influențării ca la ceva concret care funcționează prin intermediul legilor naturale, și numai astfel, pentru ca  apoi să prezentăm mai clar realitatea și mărimea covârșitoare și mai presus de fire a influenței harului care lucrează asupra noastră, pe care ni-l dă propriul nostru Învățător și Dascăl. 

Legea influenței impune asemănarea cu acela pe care, în mod obișnuit, îl admirăm și îl iubim. Este un mod de transformare a caracterelor, de influențare a unuia sau a altuia, ajunge numai ca interesul și admirația față de model să fie adevărate. Asupra lui Ionathan vedem influența lui David și invers. Se spune că Filon, adeptul zelos al învățăturii platonice, într-atât s-a asemănat cu învățătorul admirat de el, încât s-a prefăcut în propriul lui model și se spunea mereu în zilele lui că „fie Filon platonizează, fie Platon filonizează”. Într-un cuvânt, întreaga demnitate omenească se întemeiază pe această valoare a influenței modelelor.

Această idee a mea o susțin cu Pavel, care propune cu seriozitate această lege a influenței ca un dreptar sigur al transformării credincioșilor în modelul lor, de vreme ce de la început el însuși a pătimit aceasta și îndeamnă pe bună dreptate: fiți următori ai mei, precum și eu al lui Hristos[1]Și iată cum transmite lecția acest excelent învățător: Dar noi toți privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului[2]. Aici noi nu ne vom gândi la Domnul nostru, a Cărui slavă și al Cărui caracter le privim ca în oglindă ca să le imităm, ca și cum ar fi un simplu învățător, filosof sau compozitor, astfel încât simpla lege a influenței să ne înrâurească. Hristos al nostru, ca Dumnezeu Atotputernic, acționează asupra noastră influențându-ne, dacă vom voi aceasta, mai presus de legile naturale, prin harul Lui covârșitor, fiindcă pentru aceasta a venit exact, ca să avem viață și mai multă să avem. Căci zice Eu sunt viu și voi veți fi vii.

Pentru noi Hristos nu este numai o persoană istorică, ci și Domnul slavei, al Cărui har, ca energie vie, rămâne cu noi în veac, potrivit făgăduinței Lui nemincinoase, tămăduind cele bolnave și plinind pe cele lipsite. Această energie se face tuturor toate. Cuvântul de mai sus al Sfântului Pavel către Corinteni este cea mai practică metodă de sfințire, care se transmite acelor credincioși, care cu atenție și interes reflectă pe chipul lor caracterul dumnezeiesc al Domnului nostru, fiindcă se vor transforma fără abatere treptat, din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.

Și iată cum Iisus îi îndeamnă pe ai Săi: Dacă vrea cineva să-Mi slujească, să-Mi urmeze Mie și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Imitarea desăvârșită a lui Hristos din partea oamenilor nu este cu putință să se înfăptuiască. Există totuși posibilitatea ca omenește să se realizeze și are loc în cei care pot să spună cu îndrăznire: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Numai aceia primesc putere să-L imite pe El și să înfăptuiască toate poruncile Lui”, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul.

Ne-am referit mai înainte la legea influențării după rațiunile naturale, dar aici imitarea lui Hristos – Dumnezeu nu este numai o lege naturală a unui exemplu de copiat sau a unui comportament al unui sistem. În mod sigur și acestea au contribuția lor. Problema însă aici este că nu merge omul către Dumnezeu ca să-L imite, ci Dumnezeu vine către om, ca să-l îndumnezeiască. Cel dintâi este mecanic, în timp ce cel de-al doilea, organic, unul este omenesc, celălalt dumnezeiesc.

În strădania noastră, „câte le putem cuprinde le imităm, iar pe cele pe care firea noastră nu le poate cuprinde ca să le imite, le cinstim și le venerăm”, potrivit Sfântului Grigorie al Nisei. Dacă Domnul nostru ne încredințează că fără Mine nu puteți face nimic, înseamnă că și imitarea Lui de către credincioși se realizează prin harul lui dumnezeiesc cu împreună-lucrarea lepădării de sine. Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea lui și să-Mi urmeze Mie. Cine vrea să-și mântuiască sufletul lui îl va pierde și cine își va pierde sufletul lui pentru Mine îl va afla. Din toate acestea tragem concluzia că în această cuprinzătoare lepădare de sine pe care o aducem fără înconjur, suntem siliți să umblăm potrivit firii noastre căzute și tuturor sistemelor convenționalismului falsei civilizații și să ne ridicăm crucea și ocara lui Hristos, oricât ar părea aceasta o provocare pentru concepția raționalistă a lumii acesteia. Cugetul lumii înșelate este cugetul luceafărului care a căzut mai înainte și care acum este satana care l-a amăgit pe întâiul om să cugete anarhic și independent, o boală care i-a transformat pe oameni până astăzi și până la sfârșit în fii ai neascultării. Această boală și orice altă atingere a stricăciunii și pricină a morții a tămăduit-o Cel ce a plecat cerurile și S-a pogorât, Dumnezeu Cuvântul, prin smerenia și ascultarea Lui față de Tatăl, fiindcă potrivit Sfântului Pavel: Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit El a fi o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea oamenilor și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce[3]Această pildă vie a smereniei lui Dumnezeu Cuvântul, a deșertării Lui, este indicatoare a vieții creștine. Sensul viețuirii în Hristos este cugetul smerit care zdrobește mândria diavolului și orice voie proprie.

(Gheron Iosif VatopedinulCuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de editare la Editura Doxologia)

 

[1] I Cor. 11, 1.

[2] II Cor. 3, 18

[3] Filip. 2, 6-8

De la același autor

Ultimele din categorie