Când vei cădea, străduieşte-te să te ridici.
Niciodată nu trebuie să te deznădăjduieşti, oricât ar fi de mare păcatul.
Iubite frate! Îmi spui că adeseori cazi, în pofida strădaniilor tale de a trăi cu bună rânduială şi de a nu-L jigni pe Domnul cu păcatele de voie şi fără voie, şi că tu, simţind în tine un noian al răului, te deznădăjduieşti de mântuirea ta, de miluirea ta la Înfricoşătoarea Judecată dumnezeiască. Cred însă că, dacă vrăjmaşul aduce împotriva mântuirii tale o mulţime de sminteli, de ispite şi de căderi, în schimb Domnul, din partea Sa, ca un Părinte preamilostiv, a Cărui bunătate este nesfârşit mai mare decât răutatea diavolului, aduce împotriva bântuielilor diavoleşti şi a căderilor tale o mulţime de chezăşii - în împrejurările şi în lucrurile vieţii tale - că vei fi miluit la Judecată.
N-ai decât să doreşti şi să te strădui cu sinceritate să nu cazi, iar când vei cădea, străduieşte-te să te ridici. Când nu se ridică cel care cade? Dacă diavolul se străduieşte în fel şi chip să te ducă la pierzare, în schimb Tatăl Ceresc vrea în fel şi chip să te mântuiască. Iată ce îmi insuflă credinţa şi nădejdea creştină. De ce suspinăm pentru păcatele noastre, de ce vărsăm lacrimi la rugăciune? De ce ne apropiem de Taina Pocăinţei şi de acest înfricoşător, însă şi dulce, odihnitor şi veselitor Potir al vieţii? Oare toate acestea sunt lucruri zadarnice? Oare Iubitorul de oameni nu aude cum suspinăm înaintea Lui? Oare se poate ascunde de El fie şi o picătură de lacrimă, fie şi cea mai mică părticică a picăturii de lacrimă? Iar suspinele şi lacrimile nu curăţesc, oare, păcatele? O! Cu ele ne spală Iubitorul de oameni, şi după lacrimi ne facem mai albi decât zăpada! Pe deasupra, oare a devenit neputincios cuvântul Celui credincios şi adevărat? Care cuvânt? Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer (Mt. 18,18). Nu, ci credincios este Cel ce a făgăduit (Evr. 10, 23), Care va şi face, şi face întotdeauna, cum a făgăduit.
Iar Sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, oare nu ne curăţeşte de tot păcatul, cum spune ucenicul Lui cel iubit? Ba da, ne curăţeşte. Martore sunt inimile noastre, în care atât de des s-au văzut umbletele Dumnezeului nostru, Care curăţeşte întinăciunile inimii. Ia seama, deci, câte imbolduri ai spre nădejdea de mântuire. Niciodată nu trebuie să te deznădăjduieşti, oricât ar fi de mare păcatul. Mântuitorul a luat asupra Sa toate păcatele lumii, oricare şi oricât de mari ar fi acestea. Mila Lui este nemăsurată şi adâncul Iubirii Lui de oameni este necercetat, precum spune Biserica. Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, îndreptăţindu-se în dar cu harul Lui prin răscumpărarea cea în Hristos lisus(Rom. 3, 23-24).
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cunoașterea de Dumnezeu și cunoașterea de sine, Ed. Sofia, București 2010. p.114-116)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro