Care faptă bună este atât de mare, şi mai de folos pentru mântuire?

Virtuţile sunt privite de Sfântul Ioan Scărarul ca nişte „trepte” ale unei scări. Evident, la vârful scării nu se poate ajunge decât trecând din treaptă în treaptă.

Virtuţile sunt privite de Sfântul Ioan Scărarul ca nişte „trepte” ale unei scări. Evident, la vârful scării nu se poate ajunge decât trecând din treaptă în treaptă.

Mai ştim apoi că în Pateric se spune despre un frate, care, păzindu-se de a nu judeca pe nimeni, s-a mântuit cu uşurinţă căci a trăit şi a murit cu linişte, încrezător fiind în făgăduinţa Domnului că nu-i va judeca pe cei ce nu judecă pe alţii. La fel, despre Cuviosul Nistero se spune că a ajuns la multă linişte, pentru că se compara pe sine cu măgarul, care duce poveri şi nu se împotriveşte. Aşa se silea să fie şi el.

Mai prezintă Părinţii şi rugăciunea ca „mamă a virtuţilor”, ceea ce înseamnă că şi rugăciunea este mare şi de dorit, căci toate se fac prin darul lui Dumnezeu, iar darul lui Dumnezeu se dă celui ce se roagă. Tăcerea de asemenea au cinstit-o Părinţii, ca pe una ce înmulţeşte agoniseala sufletească.

Dar mai mult decât toate, parcă se unesc Părinţii în a lăuda ascultarea, ca fiind ducătoare la realizarea desăvârşirii. Să faci totul cu îndrumare şi cu binecuvântare. În ascultare este cuprinsă şi mărturisirea gândurilor, pe care de asemenea o laudă Părinţii. Munca este şi ea mijloc de înaintare în cele ale mântuirii, mai ales ca metodă de disciplinare a minţii şi a întregii fiinţe omeneşti.

Cine poate să aleagă între toate acestea şi să spună care faptă bună este atât de mare, şi mai de folos pentru mântuire?

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Pârâian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 22)

De la același autor

Ultimele din categorie