Răbdarea – locuință a sufletului binecuvântată de Dumnezeu
Un astfel de om, la orice prilej neplăcut și la orice ispită de dinafară își va ieși din răbdări, adică va izbucni, se va mânia, își va ieși din fire, părăsind răbdarea.
Omul trăiește în răbdare dacă Îl pomenește neîncetat pe Dumnezeu, aerul cel mai curat pentru suflet, și dacă își hrănește inima cu harul faptelor bune și cu simțământul dulce al smereniei. Dar dacă nu-L pomenește pe Dumnezeu, dacă nu îngrijește flacăra rugăciunii înlăuntrul său și dacă slăbește duhovnicește din pricină că nu face nimic bun, ci săvârșește neîntrerupt fapte rele – un astfel de om, la orice prilej neplăcut și la orice ispită de dinafară își va ieși din răbdări, adică va izbucni, se va mânia, își va ieși din fire, părăsind răbdarea, această locuință a sufletului binecuvântată de Dumnezeu.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 28)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro