Ne învârtim așa, ca într-o carte, și deslușim numai bucurii. Exact așa ca un tată care îi reprezintă copilului diverse mijloace de a-l distra, de a-i face bucurii. Exact așa face Dumnezeu cu noi și-i păcat că nu suntem întotdeauna conștienți de acest lucru, cum de altfel nici copilul nu este conștient de bucuriile pe care i le face tatăl sau mama. El crede că așa trebuie să fie.

Abia atunci când nu mai are cine să-i facă bucurii, abia atunci începe să plângă: „Unde-i tata, unde-i mama?”. 

(Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 24)