Se obișnuiește, în unele regiuni ale României, ca la casă nouă să se așeze pe acoperiș o Cruce sau chiar două, de mărime potrivită, discretă. Este foarte potrivit și foarte frumos ca o casă locuită de o familie creștină să poarte semnul Crucii pe acoperiș. Trebuie, însă, avut grijă ca acesta să fie de bun gust, să se armonizeze cu mărimea și cu forma casei și, oricum, să fie de proporții mici.

Acest obicei s-a inspirat, desigur, din crucea existentă pe turla bisericilor. Casa unui creștin este și ea un loc în care se face rugăciune, se fac închinăciuni și se încearcă o viețuire cuviincioasă. Semnul Sfintei Cruci este foarte drag creștinului ortodox, de aceea el este foarte răspândit și în casa acestuia. Tradiția românilor ne arată că foarte multe dintre obiectele de folosință ale acestora purtau semnul Crucii.

Pentru creștini, Crucea este semnul biruinței asupra răului și apărătoare de tot răul. „Armă împotrivă diavolului, crucea Ta ne-ai dat-o nouă...”, cântăm într-un tropar de la Sfântul Maslu.

(Părintele Constantin Coman, Ghidul practic al creștinului ortodox, Editura Bizantină, București, 1997, p. 12)