Cum ajunge omul la ultima treaptă a păcatului?

Cuvinte duhovnicești

Cum ajunge omul la ultima treaptă a păcatului?

    • Cum ajunge omul la ultima treaptă a păcatului?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Firea duhovnicească se supune și se predă firii sensibile. Astfel încetează și glasul conștiinței, iar omul se supune cu râvnă vieții sensibile, negându-și duhovnicia lui. Aceasta este starea desăvârșitei robii morale.

Potrivit Sfântului Apostol Pavel, între viața sensibilă și viața duhovnicească a omului există o luptă neîncetată. „Căci trupul dorește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, căci acestea se împotrivesc unul altuia”. Dar adeseori biruiește trupul fiindcă are drept aliat, ca să spunem așa, lumea sensibilă cea de un chip cu el, în timp ce duhul, ca unul care se află în afara lumii acesteia, nici un alt sprijin nu are decât numai harul dumnezeiesc cel atotputernic, care este pururea gata să ajute. Dar harul dumnezeiesc, din păcate, nu este căutat de toți și de aceea viața sensibilă biruiește de obicei pe cea a duhului, ca fiind mai puternică. La început viața sensibilă este supusă celei duhovnicești și este îndreptată spre sfaturile legii morale, când și voința este de acord. Dar începe să se opună duhului și în final se răzvrătește, ridicând pretenții. Dar duhul, care trândăvește și nu caută ajutorul dumnezeiescului har începe să se simtă neputincios în fața pretențiilor firii sensibile. Omul aflându-se în această situație, face încă faptele în acord cu poruncile dumnezeiești, dar poruncile i se par deja ca o povară grea.

Deja partea sensibilă începe să domine asupra lui și pe cât de puternică a devenit viața sensibilă, pe atât de slabă a devenit cea duhovnicească. Omul încă mai simte ceea ce este dator să facă, ca ființă independentă, și încă mai ascultă glasul conștiinței care îi vestește legea morală, dar este lipsit de puterea morală, ca să se opună pretențiilor vieții sensibile. Numai în măsura în care ascultă de conștiință și în măsura în care urmează neabătut îndemnurile legii morale, liniștea vieții sensibile nu este tulburată și pretențiile ei nu vatămă.

În această treaptă, omul se simte legat, dar nu are puterea să rupă legăturile. Are cunoștință de nenorocirea lui morală și duhovnicească, dar nu are puterea să se elibereze din ea și să-și readucă duhul la cuvenita lui stăpânire. Această stare a duhului nu este încă desăvârșită robie, fiindcă, auzind încă glasul conștiinței, urmează să acționeze împotriva jugului vieții sensibile pus asupra lui, pe care îl poartă cu neplăcere și deznădejde.

În final împotrivirea cedează. Firea duhovnicească se supune și se predă firii sensibile. Astfel încetează și glasul conștiinței, iar omul se supune cu râvnă vieții sensibile, negându-și duhovnicia lui. Aceasta este starea desăvârșitei robii morale.

Cu cât omul rămâne mai mult în robia păcatului, cu atât mai definitivă devine dominația vieții sensibile asupra vieții duhovnicești și nu numai că nu se mai opune pretențiilor ei, ci îi și slujește cu râvnă cu toate puterile lui duhovnicești pentru reușita scopurilor ei. Aceasta este starea corupției.

Omul care se află în această stare face răul fără rușine, conștiința lui tace cu desăvârșire, legile date lui nu-i mai provoacă nici o impresie și nici nefericirile lui nu mai sunt capabile să îl ducă la pocăință sinceră. Aceasta este starea împietririi morale.

(Text extras din cartea Sfântul Nectarie, Morala creștină în curs de publicare la Editura Doxologia, traducere realizată după Apanta erga vol. IV, Atena 2010. Editura Doxologia a început editarea Operei complete a sfântului Nectarie de la Eghina urmând îndeaproape ediției critice grecești Apanta, publicate la Atena între anii 2005-2012)

Citește despre: