Cunoaşterea de sine prin rugăciune

Cuvinte duhovnicești

Cunoaşterea de sine prin rugăciune

    • Cunoaşterea de sine prin rugăciune
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Mi-am dat seama de înclinările negative, mi-am dat seama de agoniselile negative, pentru că, să ştiţi că la încărcătura negativă cu care venim în lumea aceasta se adaugă şi negativele pe care le acumulăm, în sensul că băgăm în noi fel de fel de impresii, fel de fel de informaţii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta oriunde şi oricând.

Poate ştiţi că părinţii cei duhovniceşti spun că „rugăciunea este oglinda sufletului.” Ce înseamnă asta? Că în cadrul rugăciunii şi în acţiunea de a ne ruga, ne cunoaştem măsura la care suntem. Şi să ştiţi că măsurile mele au fost scăzute tare. M-am întâlnit cu furtuni de gând. Şi zicând eu „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” am simţit nişte răscoliri de gând. Mă gândeam că toată lumea le are dar nu le spune. Nu m-am consultat cu nimenea, că nici nu ştiam că trebuie, nici nu ştiam să mă consult, au mers aşa lucrurile de la sine. Şi a fost bine că n-am pus niciodată răscolirile de gând în legătură cu rugăciunea, că poate aş fi renunţat la rugăciune. N-am renunţat, şi a fost bine că n-am renunţat.

Asta a fost, să zicem, cunoaşterea de sine prin rugăciune. Mi-am dat seama de înclinările negative, mi-am dat seama de agoniselile negative, pentru că, să ştiţi că la încărcătura negativă cu care venim în lumea aceasta se adaugă şi negativele pe care le acumulăm, în sensul că băgăm în noi fel de fel de impresii, fel de fel de informaţii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta oriunde şi oricând. De exemplu, cineva care citeşte un roman excitant, îşi bagă în suflet , nişte lucruri negative care, după aceea îl urmăresc.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 126-127)