Dacă înțelegi rostul suferinței, le poți trăi pe toate cu bucurie

Cineva care are o suferinţă grea şi o duce, e mai mult decât dacă ar avea o sănătate deplină şi s-ar bucura de sănătate şi ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ai bucurie în suferinţă, eşti mai mare decât omul care n-are de ce să sufere şi care are bucurie fără de suferinţă.

Se spune că cineva ar fi zis: „Moartea a 100.000 de oameni e o statistică; moartea unui singur om este o tragedie!”. Aceste cuvinte sunt valabile într-un fel şi pentru suferinţă, în înţelesul că se poate da o explicaţie, dar pentru o suferinţă privită în abstract, nu însă şi pentru o suferinţă concretă, nu pentru propria ta suferinţă, pentru suferinţa ce o ai de suportat.

Cea mai evanghelică atitudine a creştinului faţă de suferinţă este să o primească ca din mâna lui Dumnezeu, deci cu bucurie, cu încredinţarea că îi este de folos şi cu dorinţa sinceră de a se sfinţi prin ea, ştiind că fără suferinţă nu este mântuire.

Un credincios care ştie cu adevărat că suferinţa are rost, şi în condiţii de suferinţă primeşte linişte sufletească, are seninătate. Noi cunoaştem credincioşi care au de suferit şi care suferă. De exemplu, imobilizaţi la pat, şi care totuşi sunt senini şi dau slavă lui Dumnezeu şi pentru o situaţie de felul acesta. Ceea ce înseamnă că fericirea n-o condiţionează bunăstarea materială sau sănătatea deplină, deşi Biserica noastră este pentru sănătate deplină şi este şi pentru stare materială bună.

Cineva care are o suferinţă grea şi o duce, e mai mult decât dacă ar avea o sănătate deplină şi s-ar bucura de sănătate şi ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ai bucurie în suferinţă, eşti mai mare decât omul care n-are de ce să sufere şi care are bucurie fără de suferinţă.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 160-161)

De la același autor

Ultimele din categorie