De ce oamenii nu devin sfinţi?

Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întâi proastei noastre dispoziţii, apoi neglijenţei şi lenei noastre, în al treilea rând slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei, în al patrulea rând iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice.

La întrebarea dificilă: „de ce oamenii nu devin sfinţi?”, Bătrânul Filotei răspunde: „Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întâi proastei noastre dispoziţii, apoi neglijenţei şi lenei noastre, în al treilea rând slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei, în al patrulea rând iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice”.

Bătrânul Porfirie îi zicea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Să ne apropiem de Hristos, nu din frică de moarte şi de ceea ce vom deveni şi să-I deschidem inima – precum tragem perdelele de la fereastră şi soarele intră dintr-o dată – pentru ca El să vină în noi şi ca noi să-L iubim cu adevărat. Acesta este cel mai bun mijloc”.

Să notăm acest sfat al Bătrânului Ieronim: „Fii în afară diferit de ce eşti înăuntru. Ce să-ţi spun? Fii un om tainic!”.

Pentru a sesiza deşertăciunea vieţii, Bătrânul Iacob mergea adesea în cimitire. El mărturisea: „Aveam obiceiul să merg la înmormântări şi în cimitirul satului, nu pentru că mă încerca melancolia sau că-mi tulbura ceva sufletul, ci mergeam acolo pentru a filosofa despre deşertăciunea şi efemeritatea vieţii, şi aducerea aminte de moarte începea să mă cuprindă”.

(IPS Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 110-111)

De la același autor

Ultimele din categorie