De ce a venit Hristos?
Hristos n-a venit numai ca să plătească pentru păcatul nostru, cu jertfa Lui, cu crucea Lui, ca noi să nu mai facem nimic.
Hristos n-a venit numai ca să plătească pentru păcatul nostru, cu jertfa Lui, cu crucea Lui, ca noi să nu mai facem nimic, că El ne așteaptă ca să ne mântuim, ci a venit ca să ne arate un chip de viață nouă. A venit ca să ia un trup pe care să-l umple de toată puterea dumnezeiască și această putere să ne-o comunice și nouă, să ne-o transmită și nouă, așa cum ne transmitem noi unii altora păcatele și câteodată și câte puțin bine pe care îl avem. El a venit să umple un trup apropiat trupului nostru de toată puterea dumnezeiască și această putere dumnezeiască să ne-o transmită și nouă.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește părintele Cleopa - vol. 18, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2012, pp. 122-123)
Cât de mare este însemnătatea binecuvântării preotului!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro