De ce vin unele încercări în viața noastră?

Cuvinte duhovnicești

De ce vin unele încercări în viața noastră?

    • De ce vin unele încercări în viața noastră?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte pe oameni cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea.

Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?

Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 209)