Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor.
De unde începe slăbănogirea? De la socoteala trufaşă a minţii.
I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei, mai bine zis după păcat. Iar păcatul dă cu omul drept în plata păcatului cum ai da cu oiştea-n gard.
Tot minte slabă dovedesc şi aceia ce nu vor să vie la ştergerea păcatelor; aceia n-au ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută doctorii, dar minţii îi ajută Dumnezeu.
Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar aşa, drept în ele-şi sparg capul; şi apoi umblă plângând...
Lasă-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, că de nu, capul care n-ascultă odată se sparge şi n-are cine-l lega.
(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006, p. 57)

Despre Ieromonahul Arsenie Boca
Arsenie Boca - părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii comunismului, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini. Mai multe din viața părintelui Arsenie Boca puteți citi: aici.