Când am o inimă bună și comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur și pot să văd inima celuilalt. Înțeleg ca X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-însul, are gânduri, păcate. Văd chiar și copilăria lui, nașterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele. Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primește omul curat. (…)

Când cineva are rugăciune și trăiește o viață duhovnicească, îndată ce se apropie de el vicleanul demon sau ceva rău, îl simte imedi­at, îl vede, îl percepe. Dimpotrivă, cel ce trăiește în păcat nu înțelege nimic. Viața lui este împrăștiată peste tot, toate din el sunt destrămate de puterile cele viclene, în timp ce el crede că toate îi merg bine. Nu are discernământ.

Sfântul Isihie își continuă ideea și ne descoperă faptul că este cu putință ca cineva sa-l înțeleagă pe cel bun, pe omul duhovnicesc, și să se bucure de tovărășia lui. Duhurile comunică între ele. Astfel, omul duhovnicesc îl ințelege pe cel duhovnicesc, iar cel păcătos îi vede ca păcătoși pe toți ceilalți.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 178)