Un părinte spunea: durerile, necazurile curăţă şi lustruiesc omul. Nu e nimic mai mare decât aceasta, nici chiar rugăciunea lui Iisus nu e mai mare.

Părintele Tihon spunea că rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi!” valorează o sută de drahme, dar „Slavă lui Dumnezeu!” valorează o mie.

Prin aceasta a vrut să spună că lauda adusă lui Dumnezeu e mai valoroasă decât orice altceva, pentru că de multe ori oamenii spun Rugăciunea lui Iisus când au nevoie de ceva; dar când cineva, fiind în suferinţă, îl slăveşte pe Dumnezeu, este o nevoinţă.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, Editura Bunavestire, Bacău, 2010, pp. 184-185)