Suferința este un dar trimis de Dumnezeu. Prin suferinţă ne cumpărăm veşnicia. Suferinţa înseamnă iubirea lui Dumnezeu... Când suferim să zicem: „Îţi mulţumesc, Doamne, fiindcă prin această suferinţă, Tu ceri ceva mai mult de la mine, ceva mai puternic, mai sfânt”. Domnul să dea gândului şi minţii noastre lărgime, astfel încât, în suferinţă şi în încercare, să nu ne mai săturăm să rostim: „Îţi mulţumesc, Doamne, îţi mulţumesc!”. Astfel, printr-o înfruntare bună, suferinţa şi greutatea dispar.

Oare poate omul duhovnicesc să se plângă din cauza unei suferinţe? Nicidecum! Ci va zice: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”. În astfel de clipe grele se zideşte omul duhovnicesc pe sine. Atunci oamenii, apropiindu-se de cel suferind, se folosesc duhovniceşte. Da! în loc să-l mângâie ei pe bolnav, îi mângâie însuşi bolnavul pe ei... „Încercarea pe care o înfruntăm cu mulţumire şi doxologie către Dumnezeu ni se socoteşte ca mucenicie, ne face părtaşi cununilor, împreună cu mucenicii.”

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi,2014, p.17)