În cea de-a doua categorie (n.b.: a iubirii de sine), Sfântul Maxim așază patimile care se nasc când ”din pricina iubirii trupești de noi înșine”, ne străduim ”să fugim de durere” - și anume: ”mândria, pizma, ura, dușmănia, ținerea de minte a răului, calomnia, bârfeala, intriga, întristarea, deznădejdea, defăimarea Providenței, lâncezeala, neglijența, descurajarea, deprimarea, puținătatea la suflet, plânsul la nevreme, tânguirea, jalea, sfărâmarea totală, ciuda, gelozia și toate câte țin de o dispoziție care a fost lipită de prilejurile plăcerii.”

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 292)