Nu păstrați un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară, la cei căsătoriți, unuia îi place o altă persoană și cedează în inima lui. Când sunt împreună ca soț și soție, și cel care a cedat în inima lui își închipuie că trăiește cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie.

N-ai nevoie să lași impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a ușurat și te-a scos din adânc de ape. Tu ești la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că ești numai la jumătate de centimetru? Spovedește-te curat. N-are nevoie duhovnicul să te lauzi tu pe tine însuți.

Și, pe urmă, vă mai spun și altceva, el este plin de har și te simte, nu este prost, își dă seama. Credeți că Dumnezeu a făcut duhovnic pe oricine? Și atunci te simte și, delicat, poate să-ți spună: „De ce mă minți, măi frate?”. Pentru că duhovnicul nu poate să-ți lase impresia că-ți cunoaște ție păcatele. Descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Și pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reușit să te salvezi, în loc să te nenorocești. Pentru că, frații mei, ori spui păcatele la spovedit pentru iertare, ori la Judecata de Apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să știe toată lumea. Și duhovnicul va fi de față acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, și nici el.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 119-120)