Lăcomia strică omenia

Dacă cei robiţi de aceste patimi se întorc la pocăinţă, sunt primiţi şi iertaţi, căci Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

„Lăcomia strică omenia”, spune poporul, în casa unde stăpâneşte demonul lăcomiei, al zgârceniei şi al iubirii de averi, acolo nu este darul lui Dumnezeu, căci săracul şi orfanul sunt izgoniţi de la ei. De aceea, în casele lacomilor este permanent ceartă, neînţelegere, ură, răzbunare şi uitare de Dumnezeu, păcate care duc sufletele la pierzare. Însă, dacă cei robiţi de aceste patimi se întorc la pocăinţă, sunt primiţi şi iertaţi, căci Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 107)

De la același autor

Ultimele din categorie