Libertatea care ne leagă în lanțuri ‒ în numele ei se fac toate relele din lume
Pentru orice cuvânt zadarnic vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu. De orice cuvânt deșert rostit în viață, nu o dată în zi, ci o singură dată în viață! Câte prostii și mârșavii nu vorbim; câte pornografii nu spunem și facem în jurul nostru! Toate vor fi scoase la iveală. Se vor derula în fața noastră și ne vom vedea pe noi înșine, cum am fost și cum suntem; și nu ne vom putea tăgădui, pentru că ne va spune conștiința: „Ale tale sunt acestea”.
Dumnezeu ne-a dat libertatea ca să ne purtăm cum vrem noi în viață. De aceea, oamenii fac fel de fel de greșeli, pentru că sunt liberi: „Cine mă oprește pe mine? Am în conștiința mea această libertate!”. Și apoi face toate relele din lume. Închipuiți-vă că au mers oamenii până la acel punct grav, încât L-au răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos. Este libertate. Fiecare, dacă are această libertate, trebuie să facă ceea ce vrea?
Dar pentru orice greșeală vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu. Este un cuvânt în Evanghelia de la Matei, în care Domnul nostru Iisus Hristos așa ne spune: „În ziua aceea a Judecății, oamenii vor da seama pentru orice cuvânt deșert rostit în viață”. De orice cuvânt deșert rostit în viață, nu o dată în zi, ci o singură dată în viață! Câte prostii și mârșavii nu vorbim; câte pornografii nu spunem și facem în jurul nostru! Toate vor fi scoase la iveală. Se vor derula în fața noastră și ne vom vedea pe noi înșine, cum am fost și cum suntem; și nu ne vom putea tăgădui, pentru că ne va spune conștiința: „Ale tale sunt acestea”.
De asemenea, să fim cu foarte mare grijă pentru acest odor ‒ Sfânta Împărtășanie, pe care o primim adeseori nefiind pregătiți la înălțimea acestei Taine dumnezeiești. Sfântul Vasile cel Mare, în două rugăciuni din cele ce se fac înainte de a primi Sfânta Împărtășanie, spune că Împărtășania este „Hrană de drum pentru veșnicie”. Domnul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă cineva nu mănâncă Trupul Meu și nu bea din Sângele Meu, n-are viață în el!”. De aceea, să ne sârguim să facem loc lui Dumnezeu în noi, ca să putem avea în noi viața lui Dumnezeu.
(Ne vorbește Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 103)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Fericitul Iacov se distingea încă din copilărie de ceilalți
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro