Lupta pentru statut social și funcții - reversul medaliei

Şi dacă se va întâmpla ca visul să ajungă realitate în urma strădaniilor şi stăruinţelor sale, se va ataşa într-atâta de noua sa poziţie, încât va fi gata să jertfească orice principiu sau convingere, totul, ca nu cumva cineva să-i ia locul dobândit cu atâtea sforţări. Dacă însă dă greş în a ajunge pe locul mult-râvnit, atunci este nefericit, se socoteşte un ratat, se stinge pe picioare. Nimic nu mai are pentru el sens în viaţă.

Gheronda, este rău să ne luptăm pentru a urca în anumite poziţii sociale înalte?

Iubirea de slavă este pentru om un cariu mare – această manie de a dobânbândi demnităţi, poziţii, îl face pe om să apeleze la mijloace osândite de conştiinţa lui şi de legea lui Dumnezeu. Poate ajunge în situaţia de a-l cleveti pe rivalul său, pentru a-i împiedica ascensiunea şi a se ridica el însuşi. În afara acestei atitudini condamnabile, persoana cu pricina ajunge însăşi nefericită. Apare neliniştea aşteptării: „Când voi ajunge, când, când?! A trecut termenul şi a devenit profesor altul, iar eu nu; eu când mai ajung, ce fac acum?!”. Şi dacă se va întâmpla ca visul să ajungă realitate în urma strădaniilor şi stăruinţelor sale, se va ataşa într-atâta de noua sa poziţie, încât va fi gata să jertfească orice principiu sau convingere, totul, ca nu cumva cineva să-i ia locul dobândit cu atâtea sforţări. Dacă însă dă greş în a ajunge pe locul mult-râvnit, atunci este nefericit, se socoteşte un ratat, se stinge pe picioare. Nimic nu mai are pentru el sens în viaţă!

Îmi aduc aminte de un important om de ştiinţă care s-a luptat, bietul de el, mulţi ani, aproape întreaga viaţă, pentru a-şi împlini idealul meseriei de profesor – numirea ca profesor universitar. Indiscutabil, era un om capabil. Într-un târziu, a ajuns profesor la universitate şi s-a bucurat de noul său statut vreo douăsprezece luni. O boală grea şi incurabilă l-a ţintuit la pat, după care a plecat din lumea aceasta. Cu ce s-a ales? Şi-a irosit 40-50 de ani din viaţă pentru a reuşi să ajungă profesor. Iar atunci când şi-a spus: „Acum, în sfârşit, mă voi putea bucura de noua mea poziţie!”, goarna a sunat, chemându-l din lumea aceasta. Prin câte lupte şi furtuni a trecut! Să-ţi depui candidatura iarăşi şi iarăşi... La un moment dat, a fost numit pe post altcineva, poate mai puţin capabil decât el. Au urmat supărări, amărăciuni, dezamăgiri… Iar, în cele din urmă, a avut parte şi el de bucuria mult-dorită vreme de un an...

Aşa de deşarte sunt lucrurile acestea! Doar un lucru să cerem: Împărăţia cea nestricăcioasă a lui Dumnezeu. Toate celelalte – poziţii şi demnităţi, bani şi slavă – sunt trecătoare.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 181-182)

De la același autor

Ultimele din categorie