Maica Domnului în colindele populare românești (2)

Primul moment din viaţa Maicii Domnului descris în dogmatica populară a colindelor este călătoria spre Betleem şi înfrigurarea cu care Fecioara Măria şi dreptul Iosif au căutat un loc de găzduire.

Prin simplitatea şi curăţia lor, colindele au consti­tuit şi constituie o redută în calea celor care încearcă, pe diverse căi, să rupă unitatea de credinţă, precum şi pe cea naţională a poporului nostru. Or, faptul că în ele respiră puternic duhul creştin de unitate şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar valorează mai mult decât orice apologetică. De aceea, putem spune că în colinde se oglindeşte spiritul autentic al Ortodoxiei: acela de a-L mărturisi sau vesti atât pe Hristos Mântuitorul lumii, cât şi pe Născă­toarea de Dumnezeu.

Primul moment din viaţa Maicii Domnului descris în dogmatica populară a colindelor este călătoria spre Betleem şi înfrigurarea cu care Fecioara Măria şi dreptul Iosif au căutat un loc de găzduire. Dacă Sfân­tul Evanghelist Luca trece repede peste momentul călătoriei determinate de recensământul poruncit de cezarul Augustus, sensibilitatea populară ştie cât de anevoios este pentru o femeie căreia i se apropie so­rocul naşterii orice drum, lung sau scurt. De aceea, imaginaţia autorilor colindelor a dezvoltat acest mo­ment, brodând pe referinţa scripturistică întâmplări pline de mister. Ascultând descrierea călătoriei, în co­linde te simţi cu sufletul aproape de tot ceea ce i se în­tâmplă Maicii Domnului, eşti determinat să participi la suferinţele şi neliniştile ei, să te înduioşezi văzând greutăţile prin care a trecut, pentru ca apoi să te bucuri la vestea naşterii Pruncului Iisus.

Drumul de la Nazaret până la Betleem străbate, în conştiinţa populară, plaiurile mioritice româneşti, întâlnind în drumul său izvoare, lanuri de grâne, ră­zoare cu flori, livezi înrourate sau copaci cu crengi uscate, aşezări populate de oameni şi de necuvântă­toare. De asemenea, colindul consemnează şi lipsa de omenie - oarecum anonimă - a lumii care, fiind stă­pânită de păcat, nu voieşte să-L primească pe Dum­nezeu, refuzând mântuirea: „Du-te, du-te şi ne lasă / Că n-ai loc la noi în casă”.

Dumnezeu a venit pe pământ pentru că lumea fără Dumnezeu se aseamănă cu un grajd plin cu necuvân­tătoare. S-a născut Pruncul cel sfânt nu într-un palat poleit şi ornat cu covoare orientale, ci într-un grajd adevărat, cu vite, cu paie şi cu murdărie. Spune co­lindul: „Pat moale şi scutece, / I-au dăruit vitele”, în timp ce oamenii L-au primit pe Dumnezeu cu reticenţă. De aceea, mântuirea şi îndumnezeirea omului sunt un proces de lungă durată, care se va continua până la sfârşitul veacului.

(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții - O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 141-142)

De la același autor

Ultimele din categorie