Nu părăsiți calea nevoinței, ca lupta pentru mântuire să nu fie zadarnică

Cunoașteți, fiilor, și recunoașteți, și trezviți-vă și veniți toți la ceea ce ați făgăduit, să vă spălați păcatele, să vă sfințiți, să vă luminați, să vă desăvârșiți, să vă îndumnezeiți, să moșteniți Împărăția Cerurilor. Da, vă rog să nu se arate deșartă osteneala voastră! Cât de mult v-ați căznit și vă căzniți! Cât ați postit și postiți! Cât de mult ați privegheat și privegheați! Cât de mult ați fost pedepsiți și sunteți pedepsiți! Câte ați purtat și purtați! Câte ați înfăptuit și înfăptuiți! Să nu cumva pentru traiul căldicel și pentru o plăcere vremelnică să pierdeți faptele voastre bune greu dobândite și greu adunate și pentru care v-ați rugat mult!

Că trebuie să rămânem în mărturisirea și chemarea cu care ne-a chemat pe noi Dumnezeu și să nu pierdem, din comoditate, faptele noastre bune pentru care ne-am rugat mult

Părinții mei, și frații mei, și fiii mei, vă rog să mă purtați în rugăciunile voastre, ca Dumnezeu să lărgească mintea mea în înțelesuri, ca să pot să vă satur pe voi cu această mică și smerită cateheză, cu pricinile care ni se întâmplă și ni se înfățișează în fiecare zi care au nevoie nu de mică mângâiere, dar nici de mai puțin îndemn. Căci sunt pururea ca norii împuținările, acediile, idioritmiile, slăbiciunile, neascultările unora, orgoliile altora, fuga unora, la acestea se adaugă împotrivirile, neorânduielile, cârtelile, șușotelile. Și de unde vreme să le înșir pe rând pe toate de care ținut fiind ca de un val iernatic, multă tulburare se naște în smeritul meu suflet, unde și cum și în ce fel, cu împreună-lucrarea rugăciunilor părintelui meu și părintelui vostru, aș putea face nescufundată și fără osândă cârmuirea cinstitelor voastre suflete cea încredințată mie? Știu și sunt de acord că și voi înșivă trageți împreună cu mine și faceți eforturi la această cârmuire, dar nu cei mai mulți. Căci ar fi mai ușoară și mai lesne de împlinit osteneala mea. 

Pentru aceea îi rog pe cei care luptă împreună cu mine încă și mai mult să mă ajute în osteneala mea, ca unii care trebuie să primească vrednice răsplătiri de la Dumnezeu, iar pe ceilalți să înceteze a mai face răul, având în vedere frica lui Dumnezeu și înfățișarea la înfricoșatul acela scaun de judecată, în care fiecare va lua după faptele lui. Pentru ce, fiii mei, am venit aici, ieșind din lume și despărțindu-ne de părinții cei după trup, de rude și de prieteni, de orașele și patriile noastre, de casele și satele noastre? Nu ca să ne mântuim sufletele? Nu ca să fim iertați pentru cele ce am păcătuit în viață? Nu ca să bineplăcem Domnului? Nu ca să dobândim veșnicele bunătăți? Nu ca să trăim îngerește, râvnind minților cerești, sau mai degrabă, sfinților și de trei ori fericiților părinților noștri? Și cum atunci facem cele potrivnice ‒ în loc să plângem, râdem; în loc să ne străpungem, poftim; în loc să ne cucernicim, ne sălbăticim, și în loc să ne rugăm, blestemăm; în loc să ne liniștim, ne împrăștiem, și în loc să petrecem la liniște, ne ocupăm cu multe; în loc să ne curățim, ne întinăm; în loc să ne reținem, îndrăznim; în loc să postim, suntem neînfrânați; în loc să cântăm, judecăm; în loc să ascultăm, ne înverșunăm în voia noastră, și în loc să ne smerim, ne înălțăm? Astfel, din neluare aminte și prin uitarea primelor făgăduințe și legăminte și mărturisiri obișnuiește vrăjmașul să ne atragă. 

Dar cunoașteți, fiilor, și recunoașteți, și trezviți-vă și veniți toți la ceea ce ați făgăduit, să vă spălați păcatele, să vă sfințiți, să vă luminați, să vă desăvârșiți, să vă îndumnezeiți, să moșteniți Împărăția cerurilor. Da, vă rog să nu se arate deșartă osteneala voastră! Cât de mult v-ați căznit și vă căzniți! Cât ați postit și postiți! Cât de mult ați privegheat și privegheați! Cât de mult ați fost pedepsiți și sunteți pedepsiți! Câte ați purtat și purtați! Câte ați înfăptuit și înfăptuiți! Să nu cumva pentru traiul căldicel și pentru o plăcere vremelnică să pierdeți faptele voastre bune greu dobândite și greu adunate și pentru care v-ați rugat mult, ci la cele amintite mai înainte să le dobândiți și pe cele prezente, ducând viața aceasta ca un mare neguțător, și astfel vom pleca la limanul cel liniștit al vieții celei fără de sfârșit. 

Știe Domnul cât îmi doresc odihna cuvenită fiecăruia dintre voi și îmi pun sufletul meu cel ticălos pentru cele aduse asupra voastră, suferind cu cei ce suferă, bolind cu cei ce bolesc, ca unul care sunt bolnav la suflet foarte, deznădăjduind cu cei ce deznădăjduiesc, neliniștindu-mă cu cei ce se neliniștesc, arzând cu cei ispitiți. Și când toate sunt așa, pentru ce nu cedați toți și nu vă îndreptați bine și liniștit, aliniindu-vă celor poruncite, ci vă împotriviți și aduceți împotrivă unii propriile voiri, mai bine zis, relele voastre voiri și pofte vătămătoare, sfaturi mândre, neurmând canonului supunerii și al chinoviei, ci din iubire de sine și idioritmie le aflați mai legiuite și le expuneți ca fiind mai sfinte și le credeți mai dumnezeiești pe cele ce sunt nelegiuiri și necuvioșii? Unii din iresponsabilitate, sau mai bine zis, din porunca diavolului, pe ascuns și fără știrea mea vă zăvorâți cu fier, îndemnându-vă unii pe alții spre acestea, și colaborați cu diavolul care tâmplărește împreună cu voi păcatul. Alții vă lăudați că sunteți pustnici și conversați cu satana care vrea să vă pustiască pe voi. Alții așa și așa, ca să nu mai arăt în amănunt lucrurile, lucrați cu aceeași voie proprie, primind binecuvântare numaidecât de la cel potrivnic. Și pentru ce faceți acestea, neiubind cele ce se cuvin, plăcute lui Dumnezeu și propria mântuire? Unde a făcut cineva dintre cuvioși unele ca acestea? Și chiar dacă a lucrat, totuși a făcut-o rareori și sub impulsul unei vederi, sau vreunui semn de la Dumnezeu, sau prin îngăduința părintească. Dar voi, care încă nu v-ați curățit poate nici de păcatele de mai înainte, iar dacă v-ați curățit, încă nu v-ați îmblânzit, nici nu ați gustat din dulceața discernământului, orbiți de propria nesăbuință și de propria voie, astfel, precum viermii, sunteți purtați în prăpastie de șarpele care vă duce pe voi în înșelare. 

Nu așa, nicidecum, fiii mei, ci credeți că ceea ce este mai înțelept decât înțelepții și mai sfânt decât sfinții și mai folositor decât orice este să rămâneți în chemarea în care v-a chemat pe voi Domnul, în chinovie, cu părintele, cu frații, în staulul păstorit de Dumnezeu. Cel ce iese din staul numaidecât va fi prins de fiare. Sălășluiți fiind în acesta, săvârșiți și îndepliniți cele proprii lui, unirea de suflet, unirea de cuget, împreună-nevoința, împreună-mărturisirea, împreună-truda, împreună-lauda. Iar dacă cineva vrea să fie superior celorlalți în isprăvi, fiind puternic – drag este acest lucru lui Dumnezeu și nouă –, să se pună pe sine cu cugetul mai prejos decât toți, să nu se împotrivească deloc în cuvânt, să nu se afle nicidecum în gura lui vicleșug, niciodată să nu ajungă să cârtească. Să fie zăbavnic la mânie, iute la ascultare, și mai grabnic încă în a spune „iertați” la vreme de ceartă, cu fața luminoasă prin cuvântarea înlăuntru a psalmilor și a rugăciunii și a stării de rugăciune, plecând în jos privirea, înălțându-și mintea la Dumnezeu. Să fie înfrânat de la orice râs numai până la a zâmbi, împlinind ceea ce se cuvine. Să fie înfrânat de la orice cuvânt murdar și care nu aduce zidire. Să se îndestuleze cu hrana mesei de obște, și nici atunci pe săturate. Să-i fie de ajuns somnul hotărât, stând la canon cu trezvie și priveghere, citind cu acribie, încât să nu piardă nici un rând. Să pună început bun în fiecare zi și socotind ca până seara capătul vieții lui, și pentru aceasta întristându-se și suspinând și gătindu-se de ieșirea sufletului. Să fie în fiecare zi vărsând lacrimi, sau măcar în vremea împărtășirii cu Sfintele Taine, fie în puterea nopții la ceasul odihnei udându-și obrajii în plâns și reamintirea celor trecute cu vederea din slăbiciunea faptelor, fie prin gândul la vederile cerești, și în fiecare zi stăpânit de gândul judecăților lui Dumnezeu și mai cu seamă de cugetul morții, de despărțirea sufletului de trup, de venirea îngerilor, întâlnirea cu demonii, apărarea pentru cele făptuite cu mintea și fapta și cuvântul. Unde și cum se va afla smeritul suflet? Oare în binecuvântata ședere de-a dreapta? Oare în sânurile lui Avraam? Oare în cămara de nuntă dumnezeiască? Sau nu cumva se va duce cu caprele, acolo unde va auzi duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor lui? 

Iată câte întâietăți ți s-au arătat ție și câte lupte! Și în care altă viață și cale a lui Dumnezeu este a arăta și a lucra atâta felurime de virtuți, decât în sfânta chinovie, precum spune dumnezeiescul Vasile cel Mare, povățuitorul nostru? Eu i-aș arăta așa în chip nevăzut pe unii dintre voi, ca să vă străpungeți cei care faceți cele ce nu se cuvin și pentru a vă stârni la aceeași râvnă, numai să vreți. Sunt, așadar, unii între voi, care din credință sinceră și din dragoste către Dumnezeu și către stareț, care nu se amăgesc deloc cu vise, cum îndeamnă și dumnezeiescul Vasile. Sunt alții, lucrători ai lacrimii, care nu lasă nici o zi aproape fără să plângă. Sunt alții care nu iau niciodată Sfânta Împărtășanie dacă mai întâi nu varsă apa genelor. Sunt alții care atât de mult iau aminte și sunt iubitori de curăție, încât nu vatămă pe nimeni cu nimic și sunt alții care își împlinesc nevoia somnului șezând în scaun, iar alții iarăși, în afara mesei nu beau nicidecum apă sau nu mănâncă mâncare fără binecuvântare, alții iarăși se află întotdeauna primii la canon, potrivit dumnezeiescului Sava, iar alții iarăși nu mi-au vestit mie niciodată despre vreo plângere sau cerere de veșmânt, sau încălțăminte, sau altceva, ci numai cerere de post, priveghere sau altă rea pătimire, ca să se mântuiască. 

Vezi pe cei drepți la inimă, vezi pe cei ce vor să se lupte pentru cele înalte, vezi pe cei ce se îngrijesc, pe lângă mântuirea lor, și de nevătămarea aproapelui, mai bine zis, nu nevătămarea, ci folosul cu totul lăudat prin mustrare, ca unii care au făcut și fac. Prin acestea, și pe cei căzuți îi ridică. Pe aceștia să-i imite cei ce vor desăvârșirea. Iar de nu, să se mulțumească cu faptele bune de obște. Căci a te mulțumi cu acestea este mântuitor și numai în aceasta vor lua cununa lor, și astfel v-am scris vouă o cateheză mai mare și mai amănunțită, ca să nu cugetați dincolo de cele ce trebuie să cugetați, ci să cugetați cum vi se poruncește în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor StuditulCatehezele mari. Cartea a II-a​, Cateheza a 17-a, Editura Doxologia, Iași, 2018)

De la același autor

Ultimele din categorie