Nu vezi nici o bucurie, nici o soluție la problemele tale?

Vrem să simțim că Dumnezeu nu este un Dumnezeu oarecare, ci este chiar Dumnezeul meu, este Domnul meu, Tatăl meu, Mirele meu. El este ochii mei, mâinile mele, este „mântuirea mea”. Este Cel ce S-a pogorât pentru mine, Cel ce este în sufletul meu, în picioarele mele, în mâinile mele, în ochii mei orbi și înlăcrimați.

Bucuria, nimicirea întristării

Și continuă sfântul Nil că bucuria este „vederea în rugăciuni” – cuvinte pline de înțeles duhovnicesc. Am putea să vorbim timp de un an întreg despre „vederea în rugăciuni”. Este ceea ce caută sufletul omenesc, când se roagă lui Dumnezeu. Ce a cerut orbul? „Ce vrei să-ți dau?”, a întrebat Domnul. „Să văd”, a răspuns orbul[1]. Și alți orbi, precum și Bartimeu, când Domnul i-a întrebat „Ce voiți să vă dau?”, ei au răspuns: „să vedem”. În două mii de feluri a încercat să le dea ochii trupului, de vreme ce mai înainte le-a restaurat ochii sufletului, dacă sufletele lor nu aveau ochi. Domnul, deși ar fi putut și numai cu un semn al Lui și numai cu gândul, și numai cu voia Lui sau fie și numai prin atingerea Lui să le dea lumina, uneori S-a aplecat jos, uneori îi întreba, alteori făcea tină și o punea pe ochii lor. De ce? Voia ca în acest timp să deschidă ochii sufletului, să creadă orbul și să înțeleagă de ce i-a deschis lui ochii trupului. Toți vrem „să vedem” și pentru aceasta ne rugăm.

„Vedere în rugăciuni”. Te rogi și nu vezi înaintea ta nici o rază, nici o lumină, nici un semn prevestitor. Nu auzi nici un glas care să vină, nu vezi pe nimeni care să te iubească. Nu simți dragostea Preasfintei, nu vezi nici un înger sau sfânt să vină să-ți îmbrățișeze sufletul și să-ți înalțe cererile la Dumnezeu. Nu vezi nici o bucurie, nici o soluție la problemele tale, nici un răspuns la cererile tale. Orb începi rugăciunea, orb o și termini. Și dacă vom mai înainta încă, vom vedea că atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, în realitate cerem să simțim comuniunea Lui. Vrem să simțim că Dumnezeul cerurilor și al îngerilor este Dumnezeul inimii mele, Dumnezeul meu, al omului păcătos. Vrem să simțim că Dumnezeu nu este un Dumnezeu oarecare, ci este chiar Dumnezeul meu, este Domnul meu, Tatăl meu, Mirele meu. El este ochii mei, mâinile mele, este „mântuirea mea”. Este Cel ce S-a pogorât pentru mine, Cel ce este în sufletul meu, în picioarele mele, în mâinile mele, în ochii mei orbi și înlăcrimați. Dar unde este acest Dumnezeu al meu? Întreaga lume trăiește fără Dumnezeu. Nimeni nu are vedere, adică veselie, îndrăznire în rugăciunea lui, încât să poată să spună: „Ceea ce cer, voi primi”. Desigur, de obicei, lipsesc mai multe elemente: fiindcă apostolul zice că dacă veți cere ceva bine, veți primi[2]. De asemenea, în altă parte zice: Dacă veți cere ceva, fără de îndoială[3], imediat vi se va da. În altă parte iarăși spune: Dacă veți cere ceva de la Mine cu credință, vă voi da exact ceea ce voiți[4]. Unul care se roagă astfel, orice ar cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îi va da.

Un om care îți spune, mă rog și nu primesc răspuns, un om care cere de la Dumnezeu și nu primește este un om vrednic să-l plângi ca pe un mort! Dar mortul poate să fie viu în Domnul, ochii lui pot să vadă raiul, în timp ce acest nenorocit este un mort viu. El însuși este o rană, un întreit val, o pierzanie pentru tine. Să vorbești cu Dumnezeu care ascultă toate și să nu te audă pe tine? Dar ce nenorocire mai mare decât asta poate fi? Când se întâmplă aceasta înseamnă fie că am cerut rău, fie că „nu știți ce cereți”[5]. Nu știm ce cerem. De obicei, cele mai multe cereri ale oamenilor sunt foarte nefolositoare.

Poate cineva să spună: „Dă-mi, Dumnezeule al meu, sănătate”. Și Dumnezeu îi răspunde: „Bre creștine al meu, îți răspund și ție cum i-am răspuns apostolului Pavel: „îți este de ajuns harul Meu”[6]. Dacă îți iau această boală nu mai ai nimic ca să te mântuiești. Vei fi numai gunoi, fără nici o frumusețe în tine”. Zice celălalt: „Fă-mă monah”. „Bre, dacă te fac monah, viața ta va fi nefericită, melancolică, învăluită de întreite valuri, și nu vei putea să-ți târăști picioarele, fiindcă singura coacere care poate avea loc înlăuntrul tău, este coacerea ego-ului tău, a ceea ce ți-ai pus tu în minte. Caută-Mă pe Mine, caută cerul, caută dreptatea lui Dumnezeu, și toate acestea se vor adăuga ție”[7]. Și totuși vezi și ceri ceea ce a rodit în mintea ta. Și pornind de la faptul că dacă Dumnezeu îi va da lui sau nu, judecă relația lui cu El, dacă există sau nu există Dumnezeu. Îl vezi pe altul că zice: „Dă-mi succesul, Dumnezeul meu”. Și rămâne cu totul nevăzător, cu totul liniștit, fără să facă nicio pregătire dinainte. Nu-i dă Dumnezeu succesul. Ce succes să-i dea Dumnezeu? Dumnezeu dă mântuire, Dumnezeu Îl dă pe Dumnezeu. Lumina dă lumină.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Despre Viață. Cuvânt despre nădejde, Indiktos Atena, 2005)

[1] Mc. 10, 51.

[2] Iac. 4, 3.

[3] Iac. 1, 5-6.

[4] Mt. 21, 22.

[5] Mt. 20, 22.

[6] 2 Cor. 12, 9.

[7] Mt. 6, 33. Lc. 12, 31.

De la același autor

Ultimele din categorie