Este important să te liberezi de un păcat, și cu atât mai mult de o patimă, prin angajarea într-o luptă susținută împotriva lor prin toate mijloacele: rugăciune, post sever, metanii, starea în picioare, sobrietatea în toate și mai ales ascultarea, care este mai mare decât rugăciunea și postul, după cum ne învață Părinții ascetici. Un adagio din tradiția ascetică spune: „Dă-ți sângele, ca să primești Duhul”. Aceasta nu înseamnă pelagianism (mântuire prin propriile forțe), pentru că aceiași Părinți știu că „totul este har”. Însă numai prin asceză ființa umană – trup, suflet și duh – devine sensibilă și se deschide la lucrarea harului.

Sfântul Siluan Athonitul ne îndeamnă ca atunci când nu avem un părinte duhovnicesc experimentat să ne adresăm totuși în orice împrejurare unui preot, chiar dacă nu are o experiență duhovnicească foarte mare: „Toate nenorocile noastre provin din aceea că nu cerem sfatul Bătrânilor (stareților) care au fost așezați să ne călăuzească, iar pe de altă parte, Păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să lucreze.

Întreabă-l, chiar dacă părintele tău duhovnicesc n-a trecut el însuși prin experiența rugăciunii, și Domnul Se va milostivi de tine și te va păzi de orice rătăcire. Dar dacă-ți spui: «Acest părinte duhovnicesc trebuie să fie neexperimentat, căci este prea ocupat cu cele lumești; mă voi conduce eu cu ajutorul cărților», ești pe o cale primejdioasă și în amăgire duhovnicească”.

(Mitropolitul Serafim (Joantă), Sfinții printre noi: de la Paisie Olaru la Rafail Noica. Duhovnici pe care i-am cunoscut, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 112)