Păzește pacea lui Dumnezeu în sufletul tău!
Nu îngădui diavolului să tulbure sufletul tău cu cârtire lăuntrică, că toți se folosesc de tine, ci dimpotrivă, tu însuți să te folosești de întâmplarea aceasta, pentru a face bine.
Dacă îți este anevoie, iar un semen al tău te-a rugat să îl ajuți cu ceva care îți stă în putință, sârguiește-te să-i faci voia! Nu îngădui diavolului să tulbure sufletul tău cu cârtire lăuntrică, că toți se folosesc de tine, ci dimpotrivă, tu însuți să te folosești de întâmplarea aceasta, pentru a face bine. Așa vei păzi pacea lui Dumnezeu în sufletul tău.
Căci s-a făcut în pace locul lui. Ai credință că Dumnezeu poate rândui lucrurile astfel încât să rămână vreme îndestulătoare și pentru îndatoririle tale. Prin îngăduința lui Dumnezeu, se poate uneori ca oamenii să se poarte nedrept cu tine și să te nesocotească.
În această împrejurare, în loc să cârtești, bucură-te lăuntric, căci prin aceasta primești putința să te smerești. Astfel, Dumnezeu arată că nu te-a uitat, nu te-a nesocotit, ci se îngrijește de buna creștere și zidirea ta duhovnicească.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 44)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro