Demonul curviei pare astăzi să fie atotputernic și să se fi impus pretutindeni. Denumirea de demon Părinții Bisericii o dau oricărei patimi ca să arate adevărul că în spatele pervertirii puterilor și posibilităților omenești bune se află ca instigator lucrarea demonică. Totuși mai mare este „Cel ce este în voi, decât cel ce este în lume”[1], este adică mai puternic Dumnezeu decât duhul lumii. Cel care va vrea, fie și numai puțin, să stea împotriva duhului lumii, împotriva păcatului va simți că-l întărește harul lui Dumnezeu și că îi dă atâta putere, încât să treacă și prin cele mai grele curse ale vrăjmașului, fără să-și dea seama. Și celor care au fost atrași fie din ignoranță, fie din neputință omenească la vreo patimă iubitoare de plăcere, de ajuns le este ca fiul cel risipitor să se hotărască smerit dar și cu bărbăție să lase roșcovele plăcerilor și să se întoarcă la Tatăl ceresc. Atunci, de cum vor face ei primul pas, vor simți că îi înconjură dragostea deplină și brațele îndelung răbdătoare ale lui Dumnezeu, ca să-i umple de fericire și de viață adevărată. Pilde să le fie acestora fiul risipitor din Evanghelie, cuvioasa Maria Egipteanca și mulțime de alți sfinți care nu numai că s-au pocăit, ci s-au și sfințit.

Curățirea sufletului de diferite gânduri necurate prin care nu încetează cel rău să ne lupte neîncetat este premisa pentru cunoașterea lui Dumnezeu. Cum este cu putință să vrea cineva să se apropie de Dumnezeu și în același timp să-și deprecieze și să-și pervertească firea, care este însăși creația lui Dumnezeu? Cum poate să cinsteasca pe Dumnezeu și în același timp să disprețuiască sensul pe care l-a dat făpturii Lui.

Poruncile lui Dumnezeu ne arată adevăratele dimensiuni ale firii noastre omenești, este drumul natural pe care trebuie să-l urmeze omul ca să se bucure și ca să fie fericit în viața lui.

Căsătoria este o cale către Dumnezeu. Există și o altă cale, posibilitatea unei vieți feciorelnice, a dedicării totale iubirii lui Dumnezeu, cu rugăciune, cu nevoință, cu lucrarea dumnezeieștilor porunci și tăierea patimilor. Dar, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „aș vrea ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi (adica feciorelnici). Dar fiecare are de la Dumnezeu harul Lui, unul așa, altul într-alt fel”[2], lăsând această minunată cale a vieții la libertatea omului și la harul lui Dumnezeu.

„Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său. Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 18-20)

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

[2] I Cor. 7, 7.