Pildă de ascultare deplină

Cuvinte duhovnicești

Pildă de ascultare deplină

    • Pildă de ascultare deplină
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

„Ce faci? De ce îl asculţi pe stareţul cel nebun? Tu ai lăsat mănăstirea ca să înveţi virtuţile cele înalte, iar el te obligă să faci cel mai nerod lucru, care nu îi trebuie nimănui”.

Este cunoscută următoarea întâmplare: într-un loc pustiu se nevoia un stareţ. Odată a venit la el un călugăr tânăr, rugându-l să îl ia şi pe el să vieţuiască laolaltă pentru a învăţa virtuţile. Stareţul s-a învoit cu condiţia ca tânărul călugăr să i se supună necondiţionat. Odată, stareţul i-a poruncit ucenicului său să ia un băţ uscat, să-l înfigă în pământ la distanţa de cinci verste de la chilia lor şi în fiecare zi să meargă să îl ude. Călugărul a împlinit totul întocmai. În fiecare zi uda acel băţ şi pentru acest lucru trebuia să parcurgă zece verste prin pustiul încins de soare cu găleata grea. Duhul răului, care nu suportă smerenia, a început să îl ispitească pe tânărul nevoitor cu aceste cuvinte: „Ce faci? De ce îl asculţi pe stareţul cel nebun? Tu ai lăsat mănăstirea ca să înveţi virtuţile cele înalte, iar el te obligă să faci cel mai nerod lucru, care nu îi trebuie nimănui”. Însă călugărul nu s-a supus acestor ispite, văzând în ele uneltirile vrăjmaşului, el a continuat să-şi împlinească ascultarea fără cârtire.

Odată, când a venit să-şi ude ciotul, s-a îngrozit: pe locul lui se întindea o oază minunată; curmalii se înălţau tot mai sus către cer, plante mult mai gingaşe crescuseră sub ei şi umbra curmalilor le apăra de razele arzătoare ale soarelui, iar în mijlocul oazei era un izvor de apă curată, limpede. Fiind plin de bucurie şi de uimire, călugărul a mers la stareţul lui şi a strigat: „Părinte, tu ai făcut o minune!” - şi i-a povestit totul cu amănunte.

După ce l-a ascultat, stareţul a făcut o observaţie: „Fiule, nu eu am făcut minunea, ci tu prin ascultarea ta. Să ştii că nimic nu Îi este aşa de plăcut lui Dumnezeu ca ascultarea deplină, fară judecată, deoarece ea dăruieşte omului smerenie, iar aceasta este culmea virtuţilor”. Celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Amin.

(Starețul Varsanufie de la Optina, Moștenire duhovnicească, traducere de Cristea Florentina, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 159-160)