Rugăciunea înaltă a unei femei simple

Femeia a îngenuncheat și a sărutat liniștită icoanele, stând mai mult la strana Maicii Domnului, căreia i-a sărutat mâna. Apoi a venit în mijlocul bisericii și se ruga: „Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa!”.

Era cu o zi înainte de Sfântul Dumitru. Venisem la Mănăstirea Sihăstria de cu seară. Dimineață, înainte de a pleca acasă, așteptând cursa de ora 18.00, care duce la Târgu Neamț, am intrat în biserică și m-am închinat ușurel. Apoi m-am retras în ultimul rând de străni și mă gândeam. Afară era semi-întuneric și ploua urât, ca la munte toamna târziu.

În Altar, Părintele Cleopa – fiind de rând –, pregătea Sfânta Proscomidie. În fața lui ardea o candelă și pe masa Proscomidiei erau cartea și sfeșnicul cu o singură lumânare, iar în biserică, la Maica Domnului, o candelă aprinsă cu lumina roșiatică. Eu, cum am spus, fiind în ultima strană, în semi-întuneric cu capul în mâini, mă rugam liniștit. La un moment dat am auzit că a intrat cineva în biserică.

M-am uitat fără interes. Intrase o femeie. Slujba încă nu începuse; părintele Cleopa își vedea liniștit de Proscomidie. Femeia care intrase mergea încet-încet, având un suman și broboadă neagră și opinci în picioare. A îngenuncheat și a sărutat liniștită icoanele, stând mai mult la strana Maicii Domnului, căreia i-a sărutat mâna. Apoi a venit în mijlocul bisericii și se ruga: „Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa!”. Mai tăcea, mai repeta această rugăciune de talia Sfântului Petru. Când tăcea, cred că se ruga profund, iar la un moment dat a apărut, deasupra capului ei, la o distanță cam de 10 centimentri, o coroană ca arama la culoare, care juca în jurul capului. Eu m-am temut, tot așa cum mă temusem când văzusem lumina în jurul capului celor doi călugări, pe care o văzusem de trei ori.

La un moment dat, părintele Cleopa, întorcându-se cu fața spre biserică, a văzut lumina. Nu-i venea să creadă. S-a închinat adânc, dând din cap la vederea luminii sub formă de coroană și a început să plângă... 

În acest timp, femeia s-a ridicat, s-a înclinat și, ușor, fără să supere sfinții, a ieșit afară din biserică. Am mers în același autobuz. Era femeie în vârstă, și ofta mereu. Cine știe ce necazuri avea. Mai târziu, părintele Ioanichie a scris într-o carte această întâmplare povestită de Părintele Cleopa și văzută de mine, la care a exclamat: „Ai văzut, părinte Ioanichie, că sunt mireni care se roagă mai adânc și mai frumos decât călugării?”.

(Preotul Dimitrie BejanBucuriile suferinței. Evocări din trecut, Cartea Moldovei, Chișinău, 1995, pp. 36-37)

De la același autor

Ultimele din categorie