Să ne păzim de vorbele rele!
„Așa cum nu poți să mai aduni penele aruncate în vânt, tot așa nu mai poți să aduni vorbele rele pe care le-ai spus și să repari cinstea acelora pe care i-ai clevetit.”
Noi nu avem nicio putere asupra trecutului, nu-l putem desființa și nu putem strica răul pe care l-am făcut odinioară. Într-o istorioară interesantă se spune că o femeie care vorbea de rău s-a spovedit la duhovnic, iar acesta i-a dat drept canon să ia un sac cu pene, să-l golească în bătaia vântului și apoi să adune toate penele înapoi. Femeia i-a spus duhovnicului că nu poate face așa ceva. Iar acesta i-a răspuns: „Așa cum nu poți să mai aduni penele aruncate în vânt, tot așa nu mai poți să aduni vorbele rele pe care le-ai spus și să repari cinstea acelora pe care i-ai clevetit”.
Iată că nu mai avem putere să schimbăm lucrurile pe care altădată le-am făcut rău, nici cuvintele rele pe care le-am spus, nici gândurile rele pe care le-am ocrotit. Toate acestea intră și rămân în noi. De aceea, oamenii sunt ceea ce au devenit. În fiecare clipă, omul e rezumatul lui însuși, al întregii lui vieți. De aceea, la moarte ne ducem înaintea lui Dumnezeu cu ceea ce am agonisit toată viața.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 176)