Părinte, cui se datorează deosebirea de încrede­re, de pildă, a doi ucenici față de starețul lor?

Gândului. Se poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice și pentru oricine. Dacă omul nu are gând bun și nu se scoate pe sine din acțiunile sale – adică dacă acționează numai din interes – nu poate fi ajutat nici chiar de un sfânt. Nu un stareț sfânt sau o stareță sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareț pe Sfântul Antonie, ci chiar pe toți sfinții de i-ar avea, nici așa nu va putea fi ajutat. Nici Dumnezeu Însuși nu va putea ajuta un astfel de om, deși ar vrea mult. Atunci când cineva se iubește pe sine, pe toate le ex­plică precum îi place lui. Și așa unii le explică în chip păcătos, alții precum le place și, încet-încet, aceste explicații iraționale ale lor devin firești. Și oricum te-ai purta cu ei, se smintesc.

Sunt unii care, dacă le dai puțină atenție, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai aten­ție, se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale diavolului. Văd, de pildă, o mișcare și spun: „Da! Așa este!”. Iar apoi sfârșesc prin a fi siguri că așa este cum cred ei. Sau văd pe un altul serios și cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate fi serios pentru că îl preocupă ceva.

Cu câteva zile mai înainte a venit la mine cineva și mi-a spus: „De ce cutare îmi vorbea mai demult, iar acum nu-mi mai vorbește? I-am făcut și o observație, nu cumva din pricina aceasta?”. „As­cultă, îi spun, se poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine sau să fi avut vreun bolnav și să fi fost îngrijorat că trebuie să caute un medic sau să afle va­lută ca să meargă în străinătate etc”. Și într-adevăr, acela avea pe cineva bolnav, avea o mulțime de griji, iar acesta avea pretenția să stea și să-i vorbească. Iar pentru aceasta împletea o grămadă de gânduri.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 22-23)