A se învăța omul a posti este o luptă și trebuie voință. Dai voință, iei putere!
La post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea.
Ai auzit de Sfântul Cuvios Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtășanie.
Se împărtășea o dată la 40 de zile și nu-i mai era foame șase săptămâni! Și mergând el odată prin pustie, tocmai în ziua în care a împlinit 40 de zile, a întâlnit un om care se tăvălea pe jos de foame:
– Văleu, mi-i rău la stomac! Văleu!
– Ce-ai pățit? l-a întrebat Sfântul Paisie.
– Părinte, de trei zile n-am mâncat.
– Și ce-i?
– Am mare sete, mare durere înăuntru; ard, nu mai pot de sete!
Într-adevăr, la post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea. Începând de mâine seară sau de poimâine seară, dacă vrei să postești până la moarte, nu te mai luptă foamea, ci setea; setea și slăbiciunea. Amețire de cap, și începi a te clătina ca omul beat. Dar să lupți înainte, că nu mori! Și l-a întrebat Cuviosul Paisie:
– Ce ai, frate, de câte zile n-ai mâncat?
– De trei zile, părinte.
– Apoi, atâta nevoință ai? Uite eu am astăzi 40 de zile de când n-am gustat nimic! Și a auzit un glas:
– Paisie, nu te mândri! Tu postești cu darul Meu, iar acesta postește silindu-se pe sine; acum se învață a posti. Și mai mare plată are el, care ține trei zile, luptându-se cu puterea lui, decât tu, care postești cu darul Meu 40 de zile. Pentru că a se învăța omul a posti este o luptă și trebuie voință. Dai voință, iei putere! În măsura în care voiește omul, Dumnezeu îl ajută.
Îmi povestea unul, săracul, care a stat într-o pădure: „Am ținut post – zice – până sâmbăta, și vineri seara spre sâmbătă atâta sete îmi era, că-mi venea gândul măcar să ling o frunză de aceea cu rouă. Dar am zis: Nu! Dacă am lins o frunză, am pierdut postul și nu vreau”.
S-a luptat săracul până a doua zi așa. Pe la ora zece, a adus oleacă de apă dintr-un pârâu și a băut. Și mă uitam: Care vrea și are dragoste se luptă; și după măsura voinței și a credinței lui, Dumnezeu îi dă dar. Mai târziu nu mai simte atâta osteneală.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 108-110)
Răutatea are sfârșit tragic, iar adevărul iese mereu la iveală
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro