La post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea.
Ai auzit de Sfântul Cuvios Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trăit numai cu Sfânta Împărtășanie.
Se împărtășea o dată la 40 de zile și nu-i mai era foame șase săptămâni! Și mergând el odată prin pustie, tocmai în ziua în care a împlinit 40 de zile, a întâlnit un om care se tăvălea pe jos de foame:
– Văleu, mi-i rău la stomac! Văleu!
– Ce-ai pățit? l-a întrebat Sfântul Paisie.
– Părinte, de trei zile n-am mâncat.
– Și ce-i?
– Am mare sete, mare durere înăuntru; ard, nu mai pot de sete!
Într-adevăr, la post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea. Începând de mâine seară sau de poimâine seară, dacă vrei să postești până la moarte, nu te mai luptă foamea, ci setea; setea și slăbiciunea. Amețire de cap, și începi a te clătina ca omul beat. Dar să lupți înainte, că nu mori! Și l-a întrebat Cuviosul Paisie:
– Ce ai, frate, de câte zile n-ai mâncat?
– De trei zile, părinte.
– Apoi, atâta nevoință ai? Uite eu am astăzi 40 de zile de când n-am gustat nimic! Și a auzit un glas:
– Paisie, nu te mândri! Tu postești cu darul Meu, iar acesta postește silindu-se pe sine; acum se învață a posti. Și mai mare plată are el, care ține trei zile, luptându-se cu puterea lui, decât tu, care postești cu darul Meu 40 de zile. Pentru că a se învăța omul a posti este o luptă și trebuie voință. Dai voință, iei putere! În măsura în care voiește omul, Dumnezeu îl ajută.
Îmi povestea unul, săracul, care a stat într-o pădure: „Am ținut post – zice – până sâmbăta, și vineri seara spre sâmbătă atâta sete îmi era, că-mi venea gândul măcar să ling o frunză de aceea cu rouă. Dar am zis: Nu! Dacă am lins o frunză, am pierdut postul și nu vreau”.
S-a luptat săracul până a doua zi așa. Pe la ora zece, a adus oleacă de apă dintr-un pârâu și a băut. Și mă uitam: Care vrea și are dragoste se luptă; și după măsura voinței și a credinței lui, Dumnezeu îi dă dar. Mai târziu nu mai simte atâta osteneală.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 108-110)

Despre Arhimandritul Cleopa Ilie
Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.