Spovedania – desprinderea de trecut și de păcate

 

La Spovedanie se încearcă desprinderea aceasta de un trecut negativ, dacă bineînţeles eşti pornit pentru treaba aceasta. Dacă nu eşti pornit, te spovedeşti şi tot nespovedit eşti până la urmă. 

La Spovedanie, facem cam greu abstracţie de noi, cei de demult, pentru că nu putem să ne desprindem de noi înşine. Nu ne putem smulge din noi. Când ne ducem undeva, şi oamenii cred că dacă-şi schimbă locul, şi mulţi călugări zic că dacă se duc la altă mănăstire, îşi rezolvă cumva lucrurile. Nu-i adevărat! Până nu te rezolvi pe tine însuţi, ca să poţi fi bun oriunde, nu eşti rezolvat. Eşti, eventual, în situaţia de a nu-ţi mai putea da seama de anumite porniri ale tale, pentru că nu te mai zădărăște nimeni în altă parte. Se zice că un călugăr era într-o mănăstire şi era tot nemulţumit. Se gândea să plece undeva. S-a apucat el să-şi facă bagajele şi a văzut că-şi mai face unul bagajele pe lângă el, şi îl întreabă: „Tu cine eşti?”, iar acela îi răspunde: „Eu sunt vrăjmaşul, şi mă duc înaintea ta acolo, dincolo, unde vrei tu să te muţi şi te aştept acolo”. Aşa că e o prezentare plastică a unei realităţi: nu te poţi desprinde de tine însuţi!

Totdeauna unde te duci eşti acela de unde ai plecat! Or, la Spovedanie se încearcă desprinderea aceasta de un trecut negativ, dacă bineînţeles eşti pornit pentru treaba aceasta. Dacă nu eşti pornit, te spovedeşti şi tot nespovedit eşti până la urmă. Ceea ce este greu din partea noastră, a duhovnicilor, şi este greu şi pentru credincioşi, este faptul că noi nu le putem da şi puterea să se desprindă de răutăţile lor. Noi le dăm metode, le spunem ce au de făcut, cum să ocolească pricinile păcatelor, dar oamenii tot la puterile lor rămân. E nevoie a se angaja hotărâţi într-o viaţă în care să nu-i mai clintească nimeni din bine.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 306)

De la același autor

Ultimele din categorie