La începutul Scripturii aflăm că „luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul cu suflet viu” (Facerea 2, 7). După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric asezat în noi de la Botez și Care este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har.

După slavă, sufletul este asemenea cu Însuși Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiești revărsată asupra sa, așa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2).

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 11)