Te-ai mândrit? Smerește-te!

 

Cel ce se mărturisește trebuie să vină la părintele lui duhovnicesc, să-și deschidă inima, să-i arate „cele nearătate și cele ascunse” ale ei, fără rușine sau reținere, cu îndrăznire și cu zdrobire de inimă, și să caute să satisfacă dumnezeiasca dreptate și să se împace cu Dumnezeu, ca să-și vindece sufletul și să dobândească mântuire.

Spovedania este mărturisirea de voie și sinceră a păcatelor săvârșite, fără rușine și reținere, și cu osândire de sine, cu zdrobire, în fața unei persoane rânduite de Biserică pentru iertarea păcatelor.

Mărturisirea trebuie să fie de voie și sinceră ca să fie adevărată și să-și atingă scopul, fiindcă mărturisirea silită și nesinceră este neroditoare, ca una care nu este mărturisire din inimă și expresia căinței și arătarea dorinței de vindecare.

Mărturisirea trebuie să fie fără rușine și reținere, cu îndrăznire și osândire de sine, fiindcă îndrăznirea este manifestare a întoarcerii de la păcat și dispoziție pentru vădirea lui. Rușinea dovedește lipsa curajului.

Mărturisirea trebuie să se facă cu zdrobire de inimă, fiindcă aceasta mărturisește adevărata pocăință și exprimă întristarea pentru călcarea poruncilor lui Dumnezeu, pe Care caută să-L împace. Mărturisirea fără zdrobirea inimii dovedește lipsa simțirii profunde a vinii pentru călcarea legii dumnezeiești.

Mărturisirea care poartă toate semnele adevăratei pocăințe și căințe este adevărată și desăvârșită și aduce toate roadele ei mântuitoare. Pentru aceasta cel ce se mărturisește trebuie să vină la părintele lui duhovnicesc, să-și deschidă inima, să-i arate „cele nearătate și cele ascunse” ale ei, fără rușine sau reținere, cu îndrăznire și cu zdrobire de inimă, și să caute să satisfacă dumnezeiasca dreptate și să se împace cu Dumnezeu, ca să-și vindece sufletul și să dobândească mântuire.

Cei care păcătuiesc și de rușine nu-și mărturisesc păcatele își predau din pricina rușinii sufletul lor morţii. Unii ca aceștia sunt asemenea bolnavilor care suferă și, de rușine, nu aleargă la doctor și care sunt stricați de patimi și, ca atare, îi trimite pe ei degrabă la iad. Cel ce păcătuiește trebuie să se mărturisească pentru a fi mântuit. Dumnezeu, prin Profetul Isaia, poruncește zicând: „Spune tu mai întâi păcatele tale ca să fii îndreptățit”, fiindcă „Eu sunt Acel Care șterge păcatele tale”.

Pe cei ce se rușinează și nu vin la mântuitoarea mărturisire sfinții părinți îi sfătuiesc acestea: „Rușinea, dacă putem numi astfel pe cea de la mărturisire, poate aduce slavă și har, potrivit cu cele ce spune Solomon: «Este rușine care aduce păcat și este rușine care aduce slavă și har»”.

Nu pregeta să-ți mărturisești păcatul tău, ca prin rușinea de aici să scapi de rușinea cea de dincolo (fiindcă și aceasta este o parte a pedepsei de dincolo) și să arăți că ai urât cu adevărat păcatul, rușinându-l pe el și triumfând asupra lui ca asupra unui vrednic de ocară. Dar ne îndeamnă să ne grăbim, fiindcă Dumnezeu a închis mântuirea în viața aceasta. Iată ce zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Nu este pentru cei ce se duc în iad mărturisire și îndreptare. Căci a închis Dumnezeu aici viața și fapta, iar dincolo cercetarea celor făcute”. Același dumnezeiesc părinte învață că este cu neputință să scăpăm de rușinea faptelor noastre rușinoase, fiindcă, dacă din pricina rușinii nu ne mărturisim aici, vom fi rușinați dincolo în fața multor zeci de mii. Iată cuvintele dumnezeiescului părinte: „În fața unuia nu vrem să fim rușinați aici, dar în fața a zeci de mii ce vom face dincolo?” „Gândește-te cum va fi judecata lui Dumnezeu. Gândește-te la toate cele păcătuite de tine. Chiar dacă tu însuți ai uitat cele greșite de tine, Dumnezeu nu uită niciodată, ci întotdeauna le va pune înaintea ochilor tăi, dacă, apucând mai înainte, nu le vei dezlega acum prin pocăință și mărturisire.” Și iarăși: „Mulți dintre cei ce păcătuiesc zic: «Sunt plin de rușine. Cum să mă apropii de Dumnezeu. Cum pot să-L rog pe El?» Aceștia sunt bolnavi de evlavie diavolească. Ești fără de îndrăznire? Tocmai de aceea vino ca să dobândești multă îndrăznire. Nu cumva un om este Cel ce va să te slobozească? [...] Dumnezeu este Cel ce vrea să te slobozească pe tine din păcate. Nu îți dorești tu într-atât propria ta siguranță, cât tânjește Acela după mântuirea ta” Și înțeleptul Isus Sirah îndeamnă, zicând: „Să nu te rușinezi să-ți mărturisești păcatele tale”. Și Iov: „Iar dacă, păcătuind fără de voie, am ascuns păcatul meu, căci nu m-am întors de la mulțimea poporului, ca să nu mărturisesc înaintea ei. Iar Sfântul Vasile cel Mare zice că suntem datori să mărturisim cu gura și cu îndrăznire, fiindcă am păcătuit cu trupul. Iată cuvintele lui: „Am păcătuit, când am arătat mădularele noastre roabe păcatului spre fărădelege, atunci să și mărturisim cu trupul, să ne folosim de același organ pentru dezlegarea păcatului. Ai clevetit? Vorbește de bine. Te-ai lăcomit asupra cuiva? Dă înapoi! Te-ai îmbătat? Postește! Te-ai mândrit? Smerește-te. Ai pizmuit? Roagă-te! Ai ucis? Mărturisește sau fă cele deopotrivă martiriului, prin mărturisire fă rău trupului și atunci după mărturisire vei fi vrednic să cânți lui Dumnezeu în Psaltire cu zece strune”.

Iar către cei ce amână din zi în zi mărturisirea lor, iată ce sfătuiesc Părinții: „Amânând sau ezitând să-ți mărturisești gândurile cu nimic nu te folosești, cu fapta dovedești că taină mare ți-a descoperit ție vrăjmașul și te temi să-l lovești și să cazi din dragostea lui, dacă vei descoperi aceasta bărbaților duhovnicești”. Iar înțeleptul Sirah îndeamnă, zicând: „Mai înainte de judecată, cercetează-te pe sine și în vremea cercetării vei afla milă”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, traducere Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 254-257)

De la același autor

Ultimele din categorie