Rugăciunea descoperă patimile din noi
Gândurile care vin în vremea rugăciunii ne arată patimile cele mai puternice care stăpânesc asupra noastră.
Trebuie să ne rugăm încontinuu, chiar și atunci când pășim pe drum să zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, mântuiește lumea Ta și pe mine!”. De asemenea trebuie să facem rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” puțină vreme dimineața, puțină seara. Nu trebuie însă să rânduim în mod absolut timpul rugăciunii noastre, ca să nu devină o obișnuință. Să ne rugăm în funcție de puterea noastră cu căldură, să avem „poftă”, care se naște și în raport cu însuflețirea, cu inspirația. Atunci, timpul asociat rugăciunii va crește zilnic.
Când ne asumăm rugăciunea, atunci se descoperă toate patimile noastre, deoarece diavolul ne războiește în locurile neputincioase, pentru a depărta mintea noastră de rugăciune. Ne lovește în locurile sensibile, în locurile neputințelor noastre. Rugăciunea ridică furtună de ispite și de atacuri de la diavol, cel care încearcă să ne îndepărteze mintea de la rugăciune. Gândurile care vin în vremea rugăciunii ne arată patimile cele mai puternice care stăpânesc asupra noastră. În continuare este nevoie de luptă și de străduință pentru vindecarea acelor patimi. În special, acestea trebuie spovedite duhovnicului și cerută îndrumare pentru vindecarea lor. Astfel, rugăciunea descoperă patimile și în har pocăința le vindecă.
Dimineața să ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să ne dăruiască luminarea pentru orice vom răspunde întrebărilor primite și să putem aborda problemele apărute peste zi. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate face nimic.
(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 197)
Suferința lumii se vindecă prin venirea în lume a lui Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro