Tot creștinul poate fi „un ales”
Dumnezeu „te alege”, dar tu trebuie să auzi chemarea, să înțelegi, să respecți.
Spune Sfântul Ioan de Kronstadt că harul lui Dumnezeu se identifică cu omul, care este centrul universului. Vă puteți da seama? Omul identificat în Dumnezeu este mirajul creat de Dumnezeu. Este poporul român un popor ales tocmai pentru că Dumnezeu îl iubește, pentru că se individualizează prin el.
Mă uitam mai alaltăieri, la Bobotează, în timpul slujbei: Câtă frumusețe era afară, cădea zăpada, cuvintele sfinte păreau să se materializeze în aer...! Așa și la Paști, când omul vine „să ia lumină”...! Ai senzația că pe pământ Dumnezeu face din când în când să se vadă tot ce are cerescul mai bun, mai luminos, mai curat...!
Cine înțelege acest lucru nu poate să nu fie „un ales”, tot creștinul poate fi „un ales” dacă depune un pic de străduință. Străduința stă în rugăciune și în respectul valorilor.
Dumnezeu „te alege”, dar tu trebuie să auzi chemarea, să înțelegi, să respecți. Omul însă, în general, crede numai cât înțelege. De la înțelegere încolo, omul nu mai are percepție, pentru că Dumnezeu este Universul.
(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 72-73)
Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro