Trezvia este o forţă spirituală care se opune răului…

Sunt zile şi perioade în viaţa unui om duhovnicesc când acesta simte o goliciune înăuntrul său, o slăbiciune a sufletului său. În acest caz, Sfinţii Părinţi ne învaţă: reia rugăciunea; începe din nou rugăciunea, fie cu gura, fie cu mintea, sau cu inima şi această plinătate pierdută va reveni.

Sunt zile şi perioade în viaţa unui om duhovnicesc când acesta simte o goliciune înăuntrul său, o slăbiciune a sufletului său. Ceva lipseşte; ceva dinăuntrul său a plecat şi el nu prea ştie cum să-şi vină în sine, cum să readucă forţa şi harul iniţial pe care sufletul său le avea. Nu ştie cum să readucă plinătatea pe care a pierdut-o. În acest caz, Sfinţii Părinţi ne învaţă: reia rugăciunea; începe din nou rugăciunea, fie cu gura, fie cu mintea, sau cu inima şi această plinătate pierdută va reveni. O vei regăsi, numai dacă te nevoieşti în rugăciune.

Este de mare valoare faptul ca omul să nu înceteze rugăciunea: „dar atunci când lucrezi”, poate obiecta cineva „mintea este împrăştiată pretutindeni”.

Oricum, este cu putinţă să spui rugăciunea foarte bine cu gura în tot acest timp, discret şi liniştit şi în felul acesta să-ţi dobândeşti sentimentul harului din sufletul tău. Părinţii noştri ne-au lăsat o moştenire de o valoare infinită, care nu poate fi măsurată, cântărită sau calculată. Moştenirea se numeşte trezvie. Trezvia înseamnă atenţia la gânduri, năluciri sau mişcări ale simţurilor; este o forţă spirituală care se opune răului; este o percepţie clară, adică, mintea vede ispitele de la depărtare şi fuge, luându-şi şi măsurile de siguranţă necesare; ea apare atunci când mintea supraveghează inima şi gândurile care intră şi ies din ea.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 288-289)

De la același autor

Ultimele din categorie