Viața omului care trăiește pentru Dumnezeu este sfinţită şi îndumnezeită

Curăţită şi luminată, mintea se mişcă cu uimitoare repeziciune, întocmai ca şi Duhul Domnului. Părintele Sofronie aseamănă mintea omului duhovnicesc, mintea înviată prin har, cu fulgerul ce străbate lumea de la un capăt la altul într-o clipită. Rugăciunea lăuntrică săvârşită de minte în inimă reprezintă de fapt renaşterea omului, naşterea persoanei, care începe în inimă. Însă rodul ei cel mai de preţ este tânjirea nestăvilită după Persoana lui Hristos, după Acela Care este „marginea doririlor noastre”, cum cântăm în Paraclisul Maicii Domnului.

Domnul ne atrage mintea în inimă, ca să fie botezată în văpaia iubirii lui Dumnezeu ce arde acum în ea. Curăţită şi luminată, mintea se mişcă cu uimitoare repeziciune, întocmai ca şi Duhul Domnului. Părintele Sofronie aseamănă mintea omului duhovnicesc, mintea înviată prin har, cu fulgerul ce străbate lumea de la un capăt la altul într-o clipită. Rugăciunea lăuntrică săvârşită de minte în inimă reprezintă de fapt renaşterea omului, naşterea persoanei, care începe în inimă. Această prefacere a întregii noastre fiinţe este însoţită de simţiri negrăite şi de schimbări aduse de dreapta Celui Preaînalt. Însă rodul ei cel mai de preţ este tânjirea nestăvilită după Persoana lui Hristos, după Acela Care este „marginea doririlor noastre”, cum cântăm în Paraclisul Maicii Domnului. Şi deşi continuăm poate să păcătuim, iar viaţa noastră este încă departe de desăvârşire, totuşi Dumnezeu este milostiv şi nu ne părăseşte.

Această tânjire după Hristos ne este izvor de mare insuflare. Părintele Sofronie arată că fiecare latură a fiinţei noastre care este atrasă către Domnul ia dimensiuni supracosmice, este sfinţită şi îndumnezeită. Plini de uimire, observăm că legătura noastră cu Duhul lui Hristos şi cu cuvântul Său a devenit într-un fel mai strânsă, mai adâncă. Citirea Sfintei Scripturi dobândeşte un caracter foarte personal: avem impresia că fost alcătuită anume pentru noi, că fiecare cuvânt a fost rostit pentru noi şi ni se adresează nouă personal.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 118-119)

De la același autor

Ultimele din categorie