Vrednicia primirii Sfintei împărtăşanii

Stareţul avea o dorinţă atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta împărtăşanie, încât, de îndată ce distingea o pocăinţă sinceră, nu punea canoane aspre.

Stareţul avea o dorinţă atât de mare să-i vadă pe oameni venind la Sfânta Împărtăşanie, încât, de îndată ce distingea o pocăinţă sinceră, nu punea canoane aspre. Arăta multă compătimire şi îngăduinţă față de cei care se mărturiseau, însă nu putea trece cu vederea condiţiile de bază pentru Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, în 1987 n-a îngăduit unei tinere să se împărtăşească. Dar de două ori, când tânăra a venit spre Sfânta Împărtăşanie, a observat ceva ciudat: deşi i se dădea Sfânta Împărtăşanie cu linguriţa, în gura ei nu intra nimic. S-a cutremurat, s-a pocăit şi a alergat să se mărturisească iarăşi la Părintele Iacov.

Ceva asemănător s-a întâmplat cu un ziarist, care voia să se împărtăşească, deşi nu îi era de folos să o facă. Şi precum povesteşte însuşi Părintele Iacov: „în clipa când trebuia să-l împărtăşesc, am şovăit şi am strigat: «Sfinte al meu, Davidel». Atunci de la sfânta linguriţă a ieşit o strălucire de aur, a trecut pe deasupra capului meu şi s-a dus la Sfânta Masă”.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 156)

De la același autor

Ultimele din categorie