Pelerinii sunt, fiecare în parte, o taină. Unii și-o descoperă, alții i-o destăinuie doar Bunului Dumnezeu și sfinților săi de la Iași. În rândul spre sfintele moaște, cei încărcați de ani așteaptă cu răbdarea zidită în suflet cu trăinicie de-a lungul vremii, în ciuda picioarelor care par să nu-i mai asculte. Au haine cernite, dar fața senină și ochii veseli și înlăcrimați.

Vasilica Bocănelu din Liești, cea mai mare comună din Galați a ales să-și sărbătorească a 80-a aniversare alături de Sfânta Parascheva. Își amintește că pe timpul lui Ceaușescu era lume mai puțină și îmbrânceală mai multă. Acum e foarte bine, e ordine, e organizat, căci vin mulți, din toate colțurile țării și din străinătate. „Într-adevăr, înainte lumea nu își manifesta evlavia cu atâta putere. Eu nu puteam să stau un an acasă și mărturisesc că ani de zile am venit să fiu venită, dar nu veneam ca o credincioasă. Acum spun cu mâna pe inimă că simt într-adevăr mila Cuvioasei, simt dragostea ei și a Maicii Domnului, a Domnului Iisus Hristos.

Ce să facem, doamnă dragă, că suntem toți țărani păcătoși.  Ne rugăm să ne mai tămăduiască, să ne mai mântuiască de păcatele noastre Cuvioasa, să ne lumineze mintea spre patria cerească, nouă, copiilor și nepoților noștri.

Am fost odată la ea și Cuvioasa m-a dat deoparte. Am venit să fiu venită și am stat ca la un mort, ca la un priveghi. Am vrut s-o apăr de o muscă, dar mi-a dat mâna deoparte. Era vie! Am văzut când m-a dat în lături. Și am spus unei maici a doua zi: Uite maică, ce-am pățit. Sfânta Parascheva, Cuvioasa era!

Altă dată m-a vindecat. Aveam un zgomot în cap, simțeam că era ca o drujbă care taie lemne, așa îmi zărnăia și mă zguduia; asta se întâmpla mai ales când mă culcam. Doamne! Eram nemulțumită tare. Vreun an de zile m-a ținut chinul acesta. Și am venit la Sfânta Cuvioasă, am plâns și am spus: Sfântă Cuvioasă, tămăduiește-mă! Pe drum spre casă, o dată, atâta m-a mai zguduit, și de atunci, niciodată. Am fost tare mulțumită că m-a vindecat”.

Bunica Vasilica s-a așezat puțin pe marginea trotuarului, alături de consătencele ei, să-și mai ostoiască picioarele. Cu mâna își potrivește broboada cenușie și privește cu nesaț niște copilași din preajmă. Oftează, cu gândul la alte vremuri și-mi spune: „Am ajuns bătrână, cu bastonu-n mână/ Cu lacrimi amare și cu supărare”.

Dar de ce cu supărare?, o întreb eu. Dânsa îmi răspunde că proprii copii sunt acum plecați prin alte părți. „Aveam 25 de ani când am rămas cu patru copii, trei lângă mine și unul în burtă. Nu m-am mai recăsătorit. Mi-a venit bărbat, dar am zis: pentru mine omul vine, dar tată la patru copii nu vine. Eram măturătoare la școală și mă măturam pe picioare spunând: Dă, Doamne, să nu mă mai mărit. M-a auzit! Și-I mulțumesc lui Dumnezeu! Astăzi împlinesc 80 de ani. Cine știe de-acum? Ziceți pentru mine, să-mi dea Dumnezeu iertare de păcate și un sfârșit bun”.  

Bunicii Vasilica, ca o făclie în rândul Cuvioasei, să-i împlinească Dumnezeu cererea cea bună, iar pe noi să ne înțelepțească Bunul, să învățăm din experiența ei și să rămânem senini și cu ochii veseli, indiferent de câți ani s-ar așterne peste noi.